Pan Tadeusz - Fragment, Cartea XII. 492-526 - Adam Mickiewicz
Adăugat de: Gerra Orivera

[..]
492

Sar oaspeţii; Notarul cuprins de groază tace,
Sări şi Prezidentul în grabă să-i împace;
Pe Conte, Telimena de-o parte-l ia, spunând:
„Notarului, soţie eu încă nu îi sunt,
De vrei să-mi stai în cale, vei fi răspunzător;
Răspunde-mi deci pe dat㠖 şi scurt, cuprinzător:
De mă iubeşti, şi inima-ţi este neschimbată
Eşti gata de nevastă să mă iei şi pe dată

500

Chiar azi, acum? Atuncea, logodnicul mi-l las!”
Iar Contele răspunse: „Femeie, ce-ai rămas
De mine neînţeleasă! Erai odinioare
Poetică-n simţire – şi-acum, mi se pare,
Prozaică în totul, ajuns-ai ca să fii;
Dar ce înseamnă oare a voastre căsnicii,
Ce alta, decât lanţuri ce numai mâini unesc
Nu inimi? Mă poţi crede, că sincer îţi vorbesc:
Sunt totuşi declaraţii făr’de mărturisiri,
Şi sunt angajamente chiar fără-ndatoriri!

510

De-ar arde două inimi la cei doi poli din lume,
Ca stele ce vibrează, iubirea tot şi-ar spune;
Poţi şti? De-aceea poate pământul năzuieşte,
Spre soare, însă lunii iubirea-şi dăruieşte
Privindu-se deapururi, şi unul către altul
Pe cea mai scurtă cale fugind, străbat înaltul!
Dar tot nu-i cu putinţă să fie apropiate!”
Atunci ea-l întrerupse: „Destul cu astea toate!
Că doar eu nu-s planetă, ferească Domnul sfânt!
Destul cu astea, Conte, că eu femeie sunt;

520

De-acum ştiu ce-urmează: decât să trăncăneşti
De una şi de alta, mai bine-i s-o sfârşeşti.
Acum ia seama: dacă mai sufli un cuvânt
Logodna să mi-o tulburi, îţi jur pe Domnul sfânt,
Cu unghiile acestea mă şi reped la tine
Şi…” Contele răspunse: „Nu, nu mă voi aţine
În calea fericirii ce doamna şi-o alese!”

[în româneşte de Miron Radu PARASCHIVESCU, Bucureşti, E.S.P.L.A. 1956]



traducere de: Miron Radu Paraschivescu


vezi mai multe poezii de: Adam Mickiewicz




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.