Această roză care moare
sub auspicii de granit
e clipa despărțirii-n care
din cer, un fulger a țâșnit
Mi-e dezinvoltă pana, acum, când e târziu,
s-a stins în mine focul, și totuși, prea devreme
am pus hotar tăcerea fiorului ce viu
stârnea sufletul rece cu zborul din poeme.
Pe strada copilăriei, amurgul mai înghite o culoare.
În curând, va fi noapte.
Ți-ai pus și azi tăcerea în norii de pe cer,
pe pajiști de cerneală doar un licorn mai cer
să dezmorțească-amurgul organic dintre noi
cu-o lacrimă de sânge în versurile noi.
”ce frumos sunt”
șoptea efeminat un
Narcis modern trăgând cu ochiul
spre geamul murdar al tramvaiului 41
Într-o lume viciată a valorilor obscure,
demonetizăm cultura, ardem tot să iasă fum,
desenăm pe foaie lacrimi și-n cuvinte tot mai dure
personificăm iubirea răstignind-o în volum.
tot mai mult am senzația că urmează să cad
de pe o margine a lumii
pe care nu am explorat-o încă
și toată strădania mea de a ajunge acolo
atâtea intersecții în noapte și nicio lumină
atâtea mașini zgomotoase și niciun om
de prea multe ori m-am oprit
inutil tardiv
casa închisă în globul de sticlă
amintește de
cântecul repetat al unui patefon stricat
sunetul papucilor pe mozaicul învechit
ieri am vândut la licitație primul greier din povestea furnicii
intenția precede întotdeauna culpei
azi am vândut la licitație ultimul greier din povestea furnicii
cerșetoria e interzisă prin lege