Aruncarea în valuri - Adrian Păunescu

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare 
împleticiţi în sare şi guvizi 
Să fie marea templul nunţii noastre 
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi. 

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge 
Şi te sărut cu univers cu tot 
Pe zarea sfâşiată de păcate 
Plutim râzând şi ne iubim înot. 

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare 
Şi să trăim în mare neînfrânt 
Să ne luăm dacă voieşti la vară 
Trei săptămâni concediu pe pământ. 

Ţi-am spus demult că pe pământ sunt rele, 
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu, 
Ţi-am pregătit o flotă scufundată 
Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu. 

Iubita mea, să devenim acvatici, 
Pământul care suntem ni-i destul, 
Sătulă eşti de cele pământene, 
De cele pământene sunt sătul. 

Ne vor privi prin sute de binocluri, 
Se vor uita ca la un alt prăpăd 
Mirându-se că doi fusesem parcă 
Şi ei pe mare numai unul văd. 

Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta, 
Vom reveni în anul 2000 
Cu plete-ncărunţite mult de sare 
Şi-n braţe cu o mare de copii.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

frumoasa...
amintiri..inca vii,de la Cenaclul Flacara...
danab
vineri, 25 septembrie 2015


Poezia aceasta a fost promovata la cenaclul Flacara . O stiau toti adolescentii de atunci :)
Adina Speranta
miercuri, 25 februarie 2015