Casa goală - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

Nu mă gândeam să-ți spun că este ploaie,
Dar mi-a venit așa, în casa goală,
În coșul pieptului o-năbușală
Și am simțit că șira mi se-ndoaie.

Ce nu voiam să-ți spun, iată, îți spune
Această gură plină de tăgadă,
Vor ochii mei alături să te vadă
De-a pururea, credință, slăbiciune.

Atunci când plouă, ploaia mă ajută
Să mă închid în mine, ca o poartă,
Sub cerul pământiu de mare moartă,
Să te privesc, iubita mea tăcută.

Și mi se pare-atunci că ploaia plânge,
Pe când pe lume trec lumini de sânge.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.