Elegia ultimei iubiri - Adrian Păunescu


Aceste nopţi de insomnie,
Aceste pauze-n destin,
Ţi le dedic cu totul ţie,
Cu toată moartea ce-o conţin.

Când se va face socoteala,
Scăzând tot timpul nedormit,
Vei şti să înţelegi greşeala
Şi cât de tânăr am murit.

Parcă te simt la mii de leghe
Pe-o navă care-ar lua,
În toată starea mea de veghe,
Oceanu-ntoarcerii cu ea.

Tu eşti acum numai ideea,
Fără miros, fără păcat,
Feminitatea, nu femeia,
Plecarea te-a abstractizat.

Iar dacă aş cădea departe,
Cu tot acest prăpăd al meu,
Eu m-aş ruga şi peste moarte,
De grija ta, lui Dumnezeu.


Adăugat de: Adina Speranta



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.