Izolat în legendă - Adrian Păunescu
Adăugat de: Adina Speranta

Eu nici nu ştiu cu cine mai vorbesc,
Atunci când scriu aicea poezie
Şi dacă tot dezastrul pământesc
Într-adevăr mi se cuvine mie.

Sunt nervii mei ca nişte cai de front
Loviţi din toate părţile de focuri,
Eu însumi sunt sătul de orizont
În scurta aţipire pe alocuri.

De-atâtea drumuri câte am parcurs
Am tălpile tigheluite-n sânge
Şi-aş vrea să dorm o iarnă ca un urs
Şi ochii mei să nu mai poată plânge.

Printre scrisori fără destinatar
Şi mie însumi parcă milă-mi este
Că nu mai are nimenea habar
Şi toţi mă izolează în poveste.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, Dana , pentru aprecierea acestui poet minunat :)
Adina Speranta
duminică, 19 iunie 2016


o poezie frumoasa,putin trista si melancolica..dar scrisa din suflet..
multumesc Adina pentru Paunescu..
cu drag,
danab
duminică, 19 iunie 2016