Ninsoarea de adio - Adrian Păunescu

Poezie adăugată de: Adina Speranta


Aseara când ne desparteam, aseara,
Tot mai era un pic de primavara,
Si-acum arunca ochii pe fereastra,
A viscolit pe despartirea noastra.

Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte
Departe s-a facut foarte departe,
Si ninge între noi ninsoare mare
Ninsoare de sfârsit de calendare.

Si ochii nu mai au ce sa mai vada
Doar urme de jivine prin zapada,
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi Siciliana.

Si vor veni dezastre de tot felul
Precum anunta trist violoncelul,
Si harpa, si pianul ma omoara,
Reverberându-mi fulgii de afara.

Mai latra undeva de frig un câine,
Dar tu ce faci în ziua fara mâine,
De fapt de ce te-ntreb când eu din mine
Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine.

Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru,
Sa iasa lupi, agentii foamei sure,
Din fiecare pâlcuri de padure.

Sa vina, prin orase, mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii,
Si posta în aceste vremuri stranii
Sa-ntârzie cu lunile si anii.

Sa vezi si tu ce strigat tragic este
„Sa nu-mi mai dai de tine nici o veste",
Deocamdata ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza.

Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua,
E doar ninsoarea noastra de adio.

(Manifestpentru mileniul trei, 1986)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.