Noapte de unul singur - Adrian Păunescu

Aud un pian prin zăpezi cristaline 
Şi nu sunt cu tine, vai, nu sunt cu tine, 
Chopin - un concert de pian oarecare 
Şi calea e lungă şi noaptea e mare. 
De iarnă mă satur, de plânset te saturi, 
Iubiri între noi în o mie de paturi 
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie 
Voalul miresei în noaptea târzie. 
Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte 
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte, 
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie 
De tine, aceea ce n-a fost să fie. 
Iar dacă ai fi dintr-odată cu mine 
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine,


Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case, 
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase. 
Pendula ca ştreangul de moarte e gata, 
Se mişcă de parcă mă strânge cravata, 
Mă târâi pe coate, te caut pe pernă, 
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă. 
Şi uite ce grabnic se-arată şi trece 
Şi sângele-n rana lovită e rece, 
Aud un pian, un Chopin de departe, 
De care n-ai parte, de care n-am parte. 
Un mut pianist se răsfiră în stele 
Şi mâinile lui bat pe coastele mele, 
Atât aş voi: să te văd încă o dată 
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată. 
Şi când lângă focul ce-atât ne legase 
în soba adânc păduraticei case, 
Ar fi să te văd pentru ultima oară 
Aş pune pianul să-nveţe să moară. 
Aşa cum acum când eşti dusă departe 
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte 
Şi-o lună roşcată însângeră plopii 
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii. 
Şi cad în genunchi lângă focul ce moare 
Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare 
Şi el îmi răspunde c-un sclipăt spre uşă 
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă. 
Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere 
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.