Personajul principal - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

Acest roman de dragoste,
în care te-am descris
Ca personaj principal,
Tremură din toate literele,
Ca să te cuprindă.
Astâmpără-te,
Nu mai sări din mers,
Nu deveni imprevizibilă,
Respectă regula jocului:
Eu te scriu pe tine,
Nu tu pe mine.
Şi, pe de altă parte,
Nu se iese dintr-un roman
După cum îţi vine,
Pregăteşte-te, nu întârzia,
Te-aşteaptă, oricum,
Madame Bovary şi Anna Karenina.
Trage coperta ultimă, după tine,
Fă curat printre litere,
Deschide titlul,
Să intru şi eu la noapte,
Că mor aici
Pe coperta din faţă
De dorul tău.

(Liber să sufăr, 2003)



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Da frumos,mi-a placut si mie acest pasaj,
Ma identific cu poeziile lui,traiesc aceleasi sentimente.
ALapis
joi, 25 iunie 2015


Că mor aici
Pe coperta din faţă
De dorul tău.
...mi-a placut..In ADEVAR!
multumesc!
danab
joi, 25 iunie 2015


Interesanta metafora a iubirii...
andreionthepoetry
miercuri, 24 iunie 2015