Prea răul simpton - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

Dac-am ajuns şi eu la
renunţare. Dac-am ajuns şi
eu să vreau să tac. Luaţi
aminte, boala e prea mare, Şi
nu-i nici vorbă să mai aibă
leac.

Nepricepuţii se pricep la
toate, Ei, care au uscat tot
ce-au atins. Ne dau cartele
pentru libertate, Şi sting ce
nici furtunile n-au stins.

Greu încercată, maica noastră
ţară, Sunt emigrantul refulat şi
trist, Ce s-a decis din tine să
dispară, Pentru anonimatul
conformist.

La ce au fost acestea, toate
bune. De ce v-am mai mişcat,
compatrioţi. Când ce-i valoare
e deşertăciune, Şi-i sunt
administratori vechii hoţi ?

Tu, Doamne, mi-ai dat carnea şi
nu piatra. Simt patria plângând în
carnea mea, Când e urmat, să
vaccineze vatra. Un prost
tembel, de un deştept lichea.

Inteligenţa ta şi azi se vinde.
Cu mult, cu mult sub cel mai
jalnic preţ,
Să aibă noii tăi burghezi
merinde
Şi fiara zilei elegant coteţ.

Dacă la asta duse-ntreaga
luptă, Mă scuz de toată
zbaterea-n zadar, Cu-n toc
vulgar şi c-o peniţă ruptă
M-apuc sa scriu pasteluri la
ziar.

De la prezidii şi de
pretutindeni Pe totdeauna rog
să fiu exclus, îmi cumpăr,
conştiinţei mele, pinteni Şi-nvăţ
să fiu tălmaci româno-rus.

Sunaţi întruna, telefoane
scurte, Tăiaţi-mi dreptul de-a
vă întreba, Măcar c-am fost
numit poet de curte; De astăzi
sunt un critic de saltea.

Dar nu ştii tu că eşti
ameninţată Și generalii tăi sunt
laşi, sînt slabi ? O, Una, pot şi
cei pitici să-i bată Pe noii
muşatini -şi basarabi.

Degeaba e aşa tot ce aşa e,
Când oamenii se urmăresc fidel
Prea mulţi cu lacrimi de săraci
se laie Şi gura-şi şterg cu
falduri de drapel

Mă simt.. ridicol, stâpânit de
teama Că, aparându-ți dreptul,
par suspect, Sa fie-n veci
nefericită mama De-am să mai
fiu în lupte subiect.

Las totul să se-ntîmple de la
sine; Poţi să mă răstigneşti şi
să mă ari, Voi emigra tot mai
adânc în tine, Vânat de
trădători şi de barbari.

Nu se mai poate, trec spre
bătrîneţe, Şi-n loc de mine
însumi să profit, Eu îi învăţ pe
cei ce-or să mă-nveţe Către final
cum trebuia trăit.

Într-una tracasat, mereu în
priză, Jertfindu-mâ de drag
de ideal, Măcar dac-aş picta
o Mona Lisă Hlizită-n felul
caricatural.

La mine vin cei urmăriţi
de jale Şi-mi poruncesc
într-una ajutor, Sunt
servitorul crizei generale,
Ghişeu deschis durerii
tuturor.

Drept cap mâ iau, de mi se-
ncrediţează ? Eu însumi jalea
mea n-am cui s-o-nchin, Că
mintea toată noaptea-mi arde
trează Şi capul meu îmi pare-un
cap străin.

Puteam să fi rămas poetul-
greier,
Să cânt docil în stilul lăutar,
Dar ţara mi-am purtat-o blind in
creier,
Sub fruntea ca o piatră de
hotar.

Nimic din tot ce-am spus nu
neg, aşa e, Dar voi tăcea tot ce-
am avut am de spus,
Voi fi rebel la mine în odaie,
Şi-n rest voi fi un conformist
supus.

Nu-i mare pierdere un om,
ştiu bine. Dar acest om în
limitarea sa A fost fanaticul
fără ruşine Ce însuşi nu
credea că va ceda.

îmi cer iertare pentru toate-
acestea, Şi-ngenunchind în
templul colectiv, Vă dau
asigurarea, nu doar vestea,
Că voi tăcea mereu, fără
motiv.

Zdrobiţi-vă în ranguri şi-n
mizerii, |Turnaţi-vă atent şi
reciproc,
Nemaiiubind, n-am cum să mă
mai sperii. Nici cum să mă
feresc de nenoroc.

strângere de mima şi
plânsu-mi, Ia strigă
suferinţa tuturor. Dar tac şi
emigrez în mine însumi
și-aştept să treacă veacul
şi să mor.

Poezii cenzurate



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.