Spre plus infinit - Adrian Păunescu
Adăugat de: ALapis

1 deschide lupi, 2 aşteaptă,
3 odihneşte, 4 ia foc,
5 e o lebădă, 6 o treaptă,
7 e un unu mai cu noroc,
8 se dă pe gheaţă, 9 e haos –
Şi vine 10, capăt de şir,
E şi fereastră, e şi adaos,
Lebădă, liră, linişti, delir.

Numără, numără tinere domn,
Numără, numără!

Vezi cum coboară cifrele-n somn
Inimă patimă tânără?
Leneş, prea repede, intră în somn
Numără, numără tinere domn!

Numără umerii celor ce vin,
Numără ochii celor ce pleacă,
Numără sângele din cer străin,
Numără stelele care te-mbracă!

Fruntea ridic-o din mări de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Şirul din faţă răpeşte trepte,
Iar înapoi dă pâraie mistreţe,
Şirul de numere neînţelepte
Bântuie lava de suprafeţe.

Numără clipe, numără lebede,
Numără cumpene, descumpăniri,
Numără negru, numără repede,
Numără grele stele subţiri!

Fruntea ridic-o din măşti de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Vezi peste toate o nebuloasă,
O împărţire fără contur,
Un fum de ruguri, un coş de casă,
Plasă murdară soarelui pur.

Vezi printre linii şi peste linii,
Vezi acea curgere care-a albit
Mult mai departe, fiu al luminii,
Se află veşnicul plus infinit.

Până acolo zecile muşcă,
Sutele bubuie, miile ard,
Fiece zero devine cuşcă
Pe cât te-apropii de miliard.

Şi mai departe, şi mai departe;
Treci prin celulele cifrelor viu,
Căci vii din zero şi vii din moarte,
Şi din terenul minus pustiu.

Rupe din oase râul de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Ca o enormă mare de spirt,
În depărtarea fără cărări,
Trece spre nouri, spre alte mări,
Şi se evaporă plus infinit.

Foarte departe, ca o nălucă,
Surdă fantomă în cifre vechi,
Lasă perechile-n vid să se ducă
Şi se însoară cu neperechi.

Astfel dă semne că el trăieşte
Cu cât dispare mai în adânc,
Şi din ce lume, neomeneşte,
El, depărtatul, biciuie lung.

Gleznei desprinde-i fluxul de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Treci şi de 1, treci şi de 2,
Rupe-i spirala lui 3 cu braţul.
Du-te la 4, ca la un roi
Care spre 5 îşi îndreaptă nesaţul.
Calcă podeaua marelui 6,
Şi oglindeşte-l galben şi copt
În munţi de 7, în munţi de 8,
9 să pară-n oglinzi nervoase.

Şi vine 10 care rezumă
1 şi 9, 2 peste 8,
3 peste 7, 4 cu şase,
Sine cu sine, 5 cel de gumă,
Şi vine 10 din cifre arse.

Şirul sfârşeşte, suie din somn,
Numără, numără tinere domn!

Oh, ne atrage în pâlnii tulburi
Muzici încarcă pe orice gest,
Prin uşi, portaluri, şanţuri şi tuburi,
Puţin teribil, puţin modest,

Fals totdeauna, dar sociabil,
Pletosul creştet şi l-a lovit,
De vidul negru şi inefabil,
Marele, veşnicul, plus infinit.

Vâsla aşază, trage pe somn,
Numără, numără, tinere domn!

Iată că ochiul repetă numărul,
Iată că numărul capătă ochi,
Roşu devine, pentru deochi,
Dacă-l apasă bolţile, umărul.

Carnea absoarbe, pentru rămânere,
Toată priveliştea cu cifre-n ea,
Toată perdeaua lumii, de numere,
Încă din clipa când se năştea.

Schimbă cu cifre, fermenţii de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Vezi, sunt acolo în depărtarea
Ameţitoare, salturi de spirt,
Unele cifre reflectă marea,
Altele pasărea, altele sarea,
Întru cinstirea lui infinit.

Tulburi ospeţe ziua i-o laudă,
Cariatidele curg către el,
Suferă timpul fuga în fraudă
A tot ce are nou şi model.

Sărbătoreşte, lucruri şi sânge
Se-nfăţişează albiei lui.
Fruntea femeilor pur îi răsfrânge
Corul întâielor sale statui.

Sorii le macină mărilor spirtul
Şi-n risipire cu paşii rod
Plus infinitul, plus infinitul
Care pe numere e voievod.

Numere, numere, numere, numere
Se nasc şi urlă, zboară şi vin,
Plus infinitul arde rămânere
În fiecare ca un destin.

Mută destinul de după somn,
Numără, numără, tinere domn!

Căci înmulţit de întreaga natură
Dat în ecouri până-n trecut,
Vorbit de ruguri, şi ars pe gură,
Oricare număr ce s-a născut
Poate să meargă până aproape
De infinitul fără de scări,
Pe teii lumii, pe clar de ape,
Pe ameţeală şi pe mirări.

Iată cum 1 creşte o bază
Albă de numere, marelui plus.
2 îl urmează, 3 îi urmează,
Şi-s infinitul, nouă tradus.

Tradu în ceruri lutul de somn,
Numără, numără, tinere domn!

Plus infinitul, plus infinitul
Cum ne atrage sângele-n sus,
Plus infinitul, plus infinitul
Numai prin numere ni s-a tradus.

Dar e şi inima număr, şi număr
E şi lumina din ochii tăi,
Număr şi ochiul, număr şi-un umăr
Văzut odată, în clăi.

Oh, cum ne ducem, cum ne petrecem,
Veşnic râvnindu-l, dorindu-l mult,
Prin înfoiarea stelelor trecem,
Prin desfoiarea lutului mut,

El e deasupra şi-n toate părţile,
Râde în sunete ca un pian,
Clatină hărţile, biruie morţile,
El e văzduhul submarţian.

Plus infinitul, plus infinitul,
Timp care cade nou şi adânc
Prin orologii de lut, prin vidul
La care numai genii ajung.

Va fi şi ţară, va fi şi vreme,
Stea fericită cu zimţi de flori,
Tot trandafirul lumii îl teme
Şi îi răspunde cedând culori.

Cu flori îmbracă-te în loc de somn,
Rămâi în vreme, nouă rămânere,
Numără, numără, tinere domn,
Plus infinitul rămas în numere,
Numai în numere, încă în numere,
Numără, numără, tinere domn!



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.