Suntem aroganţi - Adrian Păunescu
Adăugat de: Adina Speranta

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi dupa ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.



vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Sigur, poate, eu, sunt de vină ca am postat-o odată!Adu ceva ce nu e, tot de Paunescu, nu am avut timp sa caut ce mai e de completat.
ALapis
duminică, 25 octombrie 2015


Va multumesc , Raluk , Critic Blind , pentru lectura.

Aurel , eu verific de fiecare data. La cautare nu a reiesit ca este pe site.
Nu e o problema , am sa schimb maine poezia .
Adina Speranta
sâmbătă, 24 octombrie 2015


Dragă Adina, e frumoasa poezia, da-ia ai mai postată odată?Acum sunt doua :una pusa de mine și una de tine.Ce zici, le unim?:))
ALapis
vineri, 23 octombrie 2015


un adevărat cadou versurile aduse aici.
raluk
vineri, 23 octombrie 2015


Multumesc , Adina.

Consideratie.
CRITICUL BLIND
joi, 22 octombrie 2015