Gabardina
vorbește despre văduvia ei.
Robinetul se laudă cu propriile-i lacrimi.
Carpeta pretinde c-ar fi umilită.
Trenul care intră-n gară
crede că duce-n el tristețea lumii.
Și lada de gunoi, cu veșteda-i conopidă,
nu se gândește decât la sinucidere.
Omul ar vrea să fie
gabardină, carpetă, robinet,
tren fără gară și fără șine.
Doar conopida pare fericită
că putrezește fără a ști că putrezește
și nici că este conopidă.
Traducere Virgil Teodorescu
vezi mai multe poezii de: Alain Bosquet