RĂSPLATA, Capitolul II - Aleksandr Blok
Adăugat de: ALapis

Capitolul II

Introducere

1

Pe-atunci, în ani de jale-amară,
Era și visu-n suflet stins,
Pobedonosțev peste țară
Aripi de bufnița a-ntins.
Și nu era nici zi nici noapte
Ci doar aripi și umbra lor.
El ocoli ușor,ușor
Rusia o vrăji cu șoapte,
Privindo-n ochi cu ochi sticlos,
Poveste-i spuse minunată;
Frumoasa adormi pe dată
învăluită-n vis cețos,
Uitându-și visul,gândul ,dorul...
Dar chiar și-n beznă fermecați,
I-erau obrajii minunați!
O fermecase vrăjitorul,
Dar plină de puteri era,
Puteri de mână înnodate
Și-n pumn de fier ținute toate...
El cu o mână tămâia
Înprăștiind un fum albastru,
Cu alta - slab și costeliv -
Ce-i suflet viu pe plaiul nostru
Trecea pe rând la catastif.

2

În vremea-aceea Petersburgul
Era mai groaznic ca oricând,
Sub fortăreață, spumegând,
Venea doar apa să se scurgă,
Aceeași Neva...Plâng pe turn
Bătăi de ceas, iar baionete
Sclipesc.Spre ostrov fauți și fete
Își zboară zborul taciturn.
Și-un cal văzând pe altu-n față
C-un nechezat îi răspundea,
Și-n troică veșnica mustață
Iubitei buza-i gâdila...
Uitând cu tine-ntreaga fire
Zburam șî eu - la fel am fost...
Dar nu-i în toate nici un rost,
Doar bietul dram de fericire!

3

La răsărit lumini de jar
Mijeau în zarea-ndepărtată...
În Petrsburg aceeași gloată
Privea slugarnică la țar...
Norodul sta lângă intrare,
Cu fir de aur - vizitii
Țineau în mână bidivii
Și polițiștii pe trotoare
Goneau mulțimea...Cineva
Răcnea ''urra'' cu strășnicie,
Și-un țar înalt ca o stafie,
De la palat cu-ai săi pornea...
Un soare mort de primăvară...
Și pân-la paște mai rămân
Cu totul șapte săptămâni,
Cad stropii reci și te-nfioară
Pe după guler picurând,
Și-n jurul tău suspină vântul.
''Nesuferit mai e pământul'' -
Repeți, băltoaca ocolind;
Se bagă câinii sub picioare,
Lucesc galoși de detectiv,
Din curți vin valuri de duhoare,
Porunci dă cneazul guraliv.
Pe trecător, sub nas văzându-l
De-a dreptu-n mută la-i scuipa,
Dar vezi în ochi că-l paște gândul
Să scuipe el în mutra ta...

4

Și-n nopțile de mai, cu lună,
Orașu-n treg de somn e prins,
Și cerul pare mai întins,
Iar taina nopții o-ncunună
Plutind pe ceru-ndepărtat
O lună rumenă la față.
De ce tu, urbea mea măreață,
Peste genuni te-ai înălțat?
Ții minte: noapte albă-adâncă,
Spre mare sfinxul stă privind,
Simțe-ai că te apasă-un gând
Și fruntea ți-o lipeai de stâncă.
Și-un sunet de neliniști plin
Prindeai din marea ce tresaltă,
...Iar el pe bolta cea înaltă
Și pe pământ părea străin...
Tu ai văzut întreaga zare
Ca îngerul în turn topit,
Deodată (vis e?): s-a ivit
O flotă lunecând pe mare.
Și mulți visau că ea ușor,
Pe Neva s-a oprit pe dată,
Că, la comandă, pe fregată
Stă Ne-nfricatul Fondator
Ce vis ți-e hărăzit Rusie?
Și ce furtuni ți s-au ales?
Pe-atunci în vremuri de urgie
Nu toți visau bine-nțeles...
Și-apoi ,în minunata clipă
În piață cine să fi stat?
(Doar vre-un amant trecea în pripă
Cu capu-n guler înfundat)...
Vedeai cum soarele-și trimite
Pe borduri primile săgeți,
Juca-n drapele adormite
Suflarea albei dimineți,
Și-n zare sângera lumina
Vestind cu litere de jar
Și Port-Arthurul și Țușima
Și-a doua zi a lui ianuar)...



vezi mai multe poezii de: Aleksandr Blok




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.