Şalul negru - Aleksandr Puşkin

Ma uit la salul negru ca un iesit din minti,
Si-i sufletul meu vested razbit de suferinti.
Pe cînd fusesem tînar si-ncrezator, trufas,
O tînara grecoaica iubit-am patimas.
Fermecatoarea fata ma dezmeirda oricînd,
Dar ziua cea cumplita se arata curînd.
Stam între oaspeti veseli, voios sorbind din vin,
Cînd îmi batu la usa, soptindu-mi, un strain:
-„Petreci între prieteni si nu stii nicidecum
Ca tînara ta greaca te-nsala chiar acum”.
L-am rasplatit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Si l-am strigat îndata pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: calare, goneam spre fata drept,
Si-o crîncena mîhnire se rasucea în piept.
Ajuns la pragul fetei, simteam ca nu mai pot,
În ochi cazuse ceata, eram sleit de tot.
Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se saruta cu fata, în brate, un armean.
n-am mai zarit nimic, doar spada s-a zbatut,
tîlharul n-avu vreme sa scape din sarut.
Jucai apoi pe trupul lipsit de cap si-ntins,
Privind nauc la fata ce,-ngalbenînd, s-a stins.
Imi amintesc tacerea, vad sîngele: tîsnea...
s-a prapadit grecoaica si dragostea cu ea.
Smulgîndu-i salul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am sters de sînge spada, rîzînd de vechiul vis.
Iar robul meu prin bezna carîndu-i pe sub porti,
În valuri dunarene i-a pravalit pe morti.
De-atunci nu-mi pun sarutul pe ochii nimanui,
Nici o placuta noapte în trista-mi viata nu-i.
Cu sufletul meu vested razbit de suferinti
Ma uit la salul negru ca un iesit din minti.



vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.