Rătăcind prin stele... visuri - Alexandru Bogdanovici

Umblă vântul prin reţele, noaptea-i veac fără sfârşit.
Sboară gândurile mele şi se pierd în infinit...
Cine-s eu? mă-ntreb adesea, gând mistuitor şi greu:
Dintre câţi trăiesc în mine, cine sunt – ştiu numai eu.

Luni

...Se rotesc fulgi de zăpadă
Şi se pierd în noaptea grea.
Luna mare stă să cadă
Peste câmpul alb de nea.

I
Cine sunt? Simt în străfunduri răzvrătire de haiduc
Hăituit mereu de poteri, rătăcind prin câmpi, năuc.
Cruntă-mi este răzbunarea, sângeroasă spada grea –
Nu ştiu mila şi iertarea când mă lupt cu cineva.

Marţi

Nistrul spumegă în praguri
Vânăt, rece, ‘nvolburat,
Se opreşte-apoi în vaduri,
Loc de veci netulburat...

II
Cine sunt? O balalaică plânge dragostea de ieri;
Suspinând dup-o rusoaică, -n vis mă pierd seri după seri.
Mi-a rămas inima frântă, peste Nistru, undeva –
Numai visul mă alintă şi-mi descântă dragostea.

Miercuri

Sboară caii vultureşte,
Ceru-i boltă de topaz,
Acolo-unde-nfloreşte
Trandafirul de Şiraz.

III
Cine sunt? Prin stepa largă călăresc aripi de vânt –
Soră-mi este iapa şargă: lupt mereu, petrec şi cânt.
Numai “Bir Nimrud”-ul ştie cine-s eu, de unde vin...
Mă desparte-o veşnicie de Ceahlăul Carpatin.

Joi

Lin adie briza mării
Duh de vis peste Bosfor:
În azurul înserării
Sângerează-un colţ de nor...

IV
Cine sunt? Pe puntea mare, sprijinit de balustradă,
Cânt pierdut în depărtare, mării dragi, o serenadă.
Stropi de spumă diamante – irizează curcubee,
Vin sirene şi bachante în adâncuri să mă ieie.

Vineri
...Clocoteşte în baloane
Elixirul veşniciei –
În bordeie şi saloane, toţi sunt
Robi nimicniciei...

V
Cine sunt? În eprubete se-nfiripă altă lume:
Doar formulele discrete cunosc taina fără nume.
Despre viaţă, despre moarte, nici o lacună nu am –
În borcane şi retorte, eu creez “Noul Adam”.

Sâmbătă
...Peste dune luna plânge
Şi-n amurgul african
Nilul pare râu de sânge,
Sfinxul – stâncă de mărgean...


VI
Cine sunt? O dulce fată, în decor de feerie
Din ghitara fermecată lăcrimează nostalgie.
Fluiere şi tamburine plâng poveşti orientale.
Doruri noi aprinde-n mine cântul vrăjilor fatale.

Duminică
Vântul încreţeşte marea,
Spuma valul încunună
Şi-ntr-o clipă frământarea
Se preface în furtună...

VII
Cine sunt? Pe baricade flutur steagul răzvrătirii –
În vârtej ridic noroade pentru ceasul izbăvirii.
Cade ‘lutul’ de pe mine şi, văpaie de credinţă,
Mă avânt spre noi destine de calvar sau biruinţă.

Cine sunt? În nopţi de veghe, caut să dezleg misterul:
Sboară gândul mii de leghe, ocolind pământul, cerul...
Gânduri, vise, frământare, în zadar mă-ntreb mereu
Căci răspunsul la-ntrebare-l ştie unul Dumnezeu.

Simt în orice strop de sânge altă viaţă şi chemare.
Sufletul sărman se frânge zbuciumat fără-ncetare.
Toţi strămoşii sunt în mine: mii de vieţi înverigate
În acelaşi lanţ ce ţine suflete încătuşate.

Cine sunt? În lumi de stele rătăcesc mereu pribeag
Şi în visurile mele caut un prieten drag...



vezi mai multe poezii de: Alexandru Bogdanovici




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.