Amintiri - Mircea Barsila
Poezie adăugată de: ioana

    joi, 22 ianuarie 2015

Amintiri carbonizate – notate cu x
Si cele ce mocnesc invelite-n cenusa – notate cu y,
Luna in descrestere, in faza ei depresiva,
Apa iazului facindu-si singura curte.

Si morile dand, zilnic, lapte tot mai mult,
Pasari mici zburand, pe o vreme rea, de la un tufis la altul.
O, nici macar ecoul nu poate sa fie o punte
Intre ce stim si ce nu se poate sti despre moarte.

Un avion zburand la joasa inaltime
Si raul gata sa iasa din matca.
Am venit sa-ti vad fata, femeie frumoasa,
Sunt vulturul ce ti-a furat, alaltaieri, papucul.

De unde vine frumsetea lumii
Si unde, spuneti-mi, unde se duce ?
Cu doua brate imprejurul lui
O salca tanara ii cere unui barbat s-o sarute.

Luna in descrestere, in faza ei depresiva
si amintirile noastre notate cu ics
Murim, an de an, intr-o noapte de vineri,
Si inviem, din nou, a treia zi, odata cu Iisus.



vezi mai multe poezii de: ioana




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.