* * *
Am învăţat să trăiesc simplu şi înţelept,
Să mă rog lui Dumnezeu, la cer să privesc,
Spre seară, să mă plimb negrăbit, să n-aştept,
Nelinişti nedorite să nu le răscolesc.
Când sub gard foşneşte brusture urecheat
Şi se pleacă ciorchini de scoruşă-mpurpurată,
Eu compun versuri vesele, cu sens îngândurat,
Despre viaţa trecătoare, şi-atât de minunată.
Iar când revin acasă, tandru îmi linge palma
Un pisoi pufos, torcând revărsător,
Şi felinaru-n turnul mic şi-aprinde flama
La joagărul de apă, pe muchea de ponor.
Doar liniştea din când în când o mai străbate
Ţipătul de barză, pe-acoperiş de rouă ud.
Iar dacă tu în uşa te-ai fi gândit a-mi bate,
Eu aş putea se pare nici să nu te aud.
(1912)
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.