O,viaţă fără zi de mîine! - Anna Ahmatova
Adăugat de: Gerra Orivera

* * *
O,viaţă fără zi de mîine!
Văd că mă laşi în orice rînd,
Cu dragoste aud trecînd,
Stea ce-mi răsare şi rămîne.
Neobservat o fi să zbori,
Necunoscut în întîlniri,
Dar noapte-i iar şi-ai să te miri
Că umeri-ţi sărut, uşori.
Eu ţie dragă nu ţi-am fost,
Tu m-ai furat. Clipa durase
Şi ca pe-un inculpat mă trase
Iubirea răului anost.
Ca frate-mi eşti, cum taci, mîhnit,
Da-n ochi de-o fi să ne-ntîlnim
Cu cerurile-o să mă-nchin,
În foc topi-se-va granit.

* * *
O, gîndeai, eu la fel sînt,
Că mă poţi uita
Şi c-o să m-arunc, implorînd şi plîngînd,
Sub copite de cai, undeva.
Sau în tîrg să mă rog din nou
De-un colet încrustat cu o salbă,
Să-ti trimit, îngrozit, un cadou −
Călduroasa mea rochie aibă.
Blestemat fii.
Nici glas, nici priviri mai cuminţi
N-o să-ţi dărui, cerşindu-ţi noroc,
Dar îţi jur c-o grădină de sfinţi,
C-o icoană miraculoasă mă rog
Şi cu nopţile noastre fierbinţi −
Eu la tine nicicînd nu mă-ntorc.



vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.