Antitrust - Gerra Orivera
Poezie adăugată de: Gerra Orivera

    luni, 19 octombrie 2015

*cina cea fără de taine a vremii*


repetat m-ai avertizat
iubite
nu este oportun la cina cea plină de taine
(endemic
mistificarea e supraevaluată)
organizată cu fast și grandoare de marile concerne
să eliberez furia
că mi se fură luna din pâine
ar trebui să învăț poate
acceptarea
eu negociez cu stalagmitele în palme
pliate după codul inimii
împărtășanie sacră
cuvântul se frânge înmulţit
de şapte ori şaptezeci şi şapte
doar în mine
tăcerile și-au pus armură de aștri (se găsesc la liber
în suburbiile lumii)
să poată aluneca pe grumazul zilei
tumefiat de trădări la fiecare al treilea asfințit
neauzit îmi ronțăi vertebrele (cât nu mi le impozitează cineva)
dar n-am să beau vinul plin cu gorgone
(prefer poșirca de la buticul din colț)
chiar dacă am puterea alchimizării
apostolii umblă prin rănile mele cicatrizate
cu felinare de avarie (prieteni văzuți și ne
mă ajută conform calificării)
pleoapele mi se-aprind de la vini ce nu-mi aparțin
stingher
precum un câine atins de răpciugă
rătăcește prin mine
cuvântul ce descuie lumina
expulzat de toate alianțele cancerigene

protocoalele ieșirilor la rampă deschid unda seismică

sala se întunecă
în vene bântuie fantome fără chipuri
cina este ratată

puritatea
are cel mai mare grad de toxicitate
(fapt demonstrat științific)

pentru cei ce nu respiră
prin inimă



vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Încântată Cornelia de efect! Asta îmi doresc, să produc seisme ptr. ca omul să-și conștientizeze adevărata dimensiune! Cu drag
Gerra Orivera (autor)
marţi, 20 octombrie 2015


Grație pentru vibrație, Cristi! Cu drag
Gerra Orivera (autor)
marţi, 20 octombrie 2015


Mulțumesc de apreciere, Mitică! Îmbrățișări!
Gerra Orivera (autor)
marţi, 20 octombrie 2015


Mulțumesc de statornicia citirii cu sufletul, Laurian!
Gerra Orivera (autor)
marţi, 20 octombrie 2015


Poemul tău profund mi-a răscolit toate trăirile!
Cornelia TG
marţi, 20 octombrie 2015


Foarte frumoasă creaţia ta, aproape perfectă
Cristi.An
marţi, 20 octombrie 2015


Poemul straluceste de sinceritate si castiga valoare prin exprimarea directa. Felicitari!
mitica
marţi, 20 octombrie 2015


imi plac versurile tale Gerra sunt foarte profunde.
laurian
marţi, 20 octombrie 2015