Artezienele visului de-a fi - Gerra Orivera
Poezie adăugată de: Gerra Orivera

    sâmbătă, 28 noiembrie 2015

*Unde sunt*

am pierdut harta drumurilor terestre
(mă întreb inocent dacă am avut-o vreodată)
pe cea a traseelor aeriene pare că o mai găsesc ocazional
în caruselul nebun al unor jocuri fantaste să ştiu unde sunt eu
tainiţele ferecate ale cunoaşterii îmi bat
cărare de ruguri în talpă
din furnicarul interogaţiilor irump săgeată sângerie
mă desfoliază cartea vieţii cu zgomot sec
îşi răsfiră evantaiele ascetic uneori impudic
cad filele ca nişte ghilotine de lumină
în urma mea

caut semnul de carte dintre artere care-mi va spune: ăsta eşti tu
printre gloduri şi jarişti m-au tras fir de aur ariadne celeste
cu labirinturi în cosițe
au desfășurat în epiderme schimbătoare măiastre povești
prin sacrul duh aerate
în revolte și în smerenii am parcurs
ecuatorul respirărilor

pleoapa Ta se-nchide blândă peste zbaterea mea
şi-un ultim gând înainte de fiecare naştere –
adie blând:
„eşti în tot ceea ce Sunt rămâne doar
s-o afli!”



vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Interesant!
florianruse
sâmbătă, 28 noiembrie 2015


offf, Gerra, Gerra, cum reusesti tu sa ma fascinezi cu versul tau. Sunt fericit ca te-am intilnit. Sunt linga tine cu cerul si izvorul, cu versul si cu dorul..

Consideratie, draga mea Gerra...
CRITICUL BLIND
sâmbătă, 28 noiembrie 2015


Frumos indemn la o introspectie pentru a cauta ceea ce suntem dar nu vrem sa stim!
Uniunea sugerata de versul "pleoapa Ta se-nchide blândă peste zbaterea mea"...imi indica imbratisarea protectoare in scopul alinarii ...
"Ariadne celeste cu fir de aur si labirinturi in cosite" ...:)...Ariadna in mitologie ofera iesirea din labirint ...la fel , omul in cautarea lui pentru aflarea adevarului trebuie inainte sa rataceasca prin ''gloduri si jaristi'' astfel cum altadata Tezeu a cautat sa razbata din labirint.
De ce el a scapat? Pentru ca nu a acceptat ca soarta sa-i fie dictata de altii... Numai cine se intreaba va gasi raspuns, iar drumul catre "a fi" este parcurs cu smerenie, dar pornit din revolta de a nu rataci fara ''a sti''...
Prilej de incantare ,Gerra , si de meditatie , ca de altfel toate poeziile tale unde nu este nici un cuvant intamplator :)
Te imbratisez , Gerra:)
Adina Speranta
sâmbătă, 28 noiembrie 2015