autodenunţ * poezie care a obtinut menţiune la Concursul Internaţional de Poezie "Romeo şi Julieta" de la Mizil - Liliana Trif & Ioan Grigoraş
Poezie adăugată de: Liliana Trif

    vineri, 05 februarie 2016

tu nu mai exişti
am ţinut pumnii strânşi
în tot acest răstimp
atât de strânşi
încât au început să sângereze

ai devenit fluid
te-ai diluat
în beţia sângelui meu
n-am avut vreme să te sorb
din căuşul palmelor
înainte de-a-mi da seama
că timpul curge
şi curge
către o destinaţie
de care n-am habar

tu nu mai exişti
decât ca o plagă profundă
aici
la răscrucea
dintre linia destinului
şi cea a iubirii
imposibile
din palma stânga

declar
că ţi-am păstrat un loc
în aortă
atât cât să te simt
trecând prin inima mea
la fiecare
sistolă
la fel de interzis
ca-n prima zi
la fel de ilicit
ca-n ultima

tu nu mai exişti
dar te voi naşte
cândva
într-un vis
rămas neterminat

nu ești aici
dar simt palmele tale
uneori aprinse
alteori îmbrăcate în rouă
odihnindu-se pe fruntea fiecărui vers
ce-așteaptă sărutul primăverii
să se nască

adeseori
cred că-i târziu
să ne căutăm
prea devreme
să diluăm
elixirul zeilor care ne-a unit
într-o singură suflare
într-un unic destin
indestructibil

astăzi
nu ne mai aparținem
suntem polenul
în care fluturii
își spală picioarele
își lustruiesc aripile
pentru zbor
însetați de speranță

eu nu mai exist
tu nu mai trăiești
ne-am contopit
într-o primăvară
renăscând în fiecare anotimp
dezbrăcați de ninsori
și mai puri ca ultima oară

Liliana Trif & Ioan Grigoraș



vezi mai multe poezii de: Liliana Trif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

o poezie frumoasa , felicitari!
segemarius
sâmbătă, 06 februarie 2016


Liliana: Mă plimb pe strada ta în pardesiu,
Nu e devreme, nu e nici târziu,
Deschide-mi ușa că aș vrea să știu
M-ai este vreo magnolie-n Sibiu

Să aibă tenul fin și măsliniu?
Pe cer zâmbește luna-n anteriu,
Parc-a băut o halbă de rachiu
De ne privește printre nori sașiu.

Ce dacă este cerul plumburiu,
Vreau în Dumbravă, nu în Cișmigiu,
Să ne servească votcă un hangiu
Și să ne ducă-n pat un surugiu.
nutzu
vineri, 05 februarie 2016