Stefan si Radul - Bogdan Petriceicu Haşdeu

I

Stefan cel Mare,
Acela care
Pareche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceata
Moldoveneasca
În loc de plata
Sa-si dobândeasca
Prada bogata
Si voiniceasca.

Radu cel Mare,
Acela care
Pareche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Pazind mosia,
În deal si-n vale,
Câtu-i câmpia,
Cetele sale
Din Muntenia.

Mare-i si-i mare
Din ei orcare
Si saman n-are
Sub sfântul soare;
Dar din pacate,
Doi fii d-un tata,
Meniti a bate,
Lifta spurcata,
Frate cu frate
Stau sa se bata…

II

Stefan-Voda pleaca-n zbor
Pe cea iarba de mohor
Denaintea ostilor,
Pân’ ce iata ca-ntâlneste
Întâlneste si chiteste,
Si chiteste vitejeste,
C-un stejar de buzdugan
Pe cel Radu, domn muntean;
Si-l chiteste, mari, drept
Lânga inima în piept:
Parca fulgera si tuna,
Suna greu si greu rasuna!

Radul sta nevatamat,
Caci la sân mi-i înfasat
Cu pieptarul fermecat;
Buzduganul sare-n vânt,
Apoi cade la pamânt,
Iar pe locul ce cadea,
Pamântul se deschidea,
Si-n gâtleju-i destupat,
Cu navala au intrat,
Supt o negura de prav,
Buzduganul cel grozav!

Radu-Voda, mânios,
Îsi aduce mâna jos,
Si când o radica sus
Cea maciuca s-a si dus,
Despartindu-se de mâna
Ca un trunchi din radacina;
Dar nu merge butuceste,
Ci strabate vultureste,
Pân’ ce iata c-a gasit
Pe cel Stefan, domn vestit,
Fara teama, fara frica,
Fara grija de nimica,
Numai de Tatal Cel Sfânt
Ce-i în cer si pe pamânt!

Stefan-Voda, cum vedea,
Iute palosul scotea,
Si de feru-i otelit,
Pe unde-i mai ascutit,
Maciuca s-a poticnit;
S-apoi iata
Ca dodata
Dintr-o singura bucata
Doua tandari se facea,
Una-n dreapta se ducea,
Alta-n stânga ratacea,
Si pe locul ce cadea
Toate-n tarna le trântea
Si-n pamânt se mistuia!
Vezi ca cine-i pui de zmeu,
Fie greul cât de greu
Mi-l ajuta Dumnezeu;
Si când doi români se bat,
Nu-i nici unul mai barbat!

III

Pe cel pisc perdut în nor,
Sta un soim nemuritor,
Care-si aducea aminte
Multe zile denainte,
Caci trei veacuri au trecut
De când ma-sa l-a facut
Si de-atunci
Pe munti si-n lunci
Fost-au iarna, fost-au vara,
Dar el tot traia în tara,
Fost-au vânturi, fost-au ploi,
Dar el tot sedea la noi.

Agerul soiman batrân,
Frate neamului român,
Se uita de sus cu jale
La cei doi voinici din vale,
Si-si graia în graiul sau:
„Când eram mai tânar eu,
Moldovenii
Si Muntenii,
Ardeleni
Si banateni
Înca nu erau pe lume,
Toti purtând un singur nume…
Dare-ar Domnul sa mai dea
Iar asa sa-i poci vedea!

Stefan-Voda nazdravan
Auzea pe cel soiman:
Auzea frate pe frate;
Si dând arma dupa spate,
Zice: „Radule fartate,
Nu-i cu cale a ne bate!
A ne bate nu-i cu cale,
Ca soimanii plâng de jale!
Arz-o focul dusmanie,
Sa ramâi tu la domnie
Si-mi da fiica-ti de sotie:
Cu domnia-ti n-am ce face,
Dar domnita mult îmi place!“

— Taci, Stefane, barbarie,
Pe Maria n-o dau tie!

— Nu fi câne, Radule,
Radule fartatule!
T;i-am mai zis o data, mai,
Tu-n domnie sa-ti ramâi:
Decât tara de la tine,
Iau mai bine
T;ari vecine
De la limbile straine,
Dar nevasta vreau de-o vita:
Porumbel si porumbita!
Da-mi-o dara sa mi-o dai,
Ca de nu, amar si vai:
Soimii plâng, corbii vor râde
Între noi de ne-om ucide!

— Taci, Stefane barbarie!
De-ar mai fi ore sa fie,
Pe Maria n-o dau tie;
Iar de-ti trebui pamânteanca,
Ia-ti muiere moldoveanca!

— Lasa gluma, Radule,
Radule, turbatule!
Pâna-i treaba la cuvânt,
Zicu-ti eu cuvântul sfânt:
Sa ramâi tu la domnie
Si-mi da fiica-ti de sotie,
Caci simtesc un aprig dor,
Dor de falnic viitor,
Ca sa-mi faca ea fecior,
Fecior mie,
Nepot tie.
La doi domni o semintie,
Bun la sfat si bun la mâna,
Fire neaosa româna,
Din vulturul muntenesc
Cu zimbrul moldovenesc;
Si de-i vrea tu, de nu-i vrea,
Eu ma jur c-o fi a mea!…

IV

Lumea-i lume; vremea trece,
Iat-o luna, iata zece,
Iata c-a trecut un an.

La Suceava-i bucurie
C-a facut doamna Marie,
A facut un baietan.

Creasca mândru cât e bradul,
Ca-i nepot lui voda Radu
Si-i fecior al lui Stefan!



vezi mai multe poezii de: Bogdan Petriceicu Haşdeu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.