Bolero - florianruse
Poezie adăugată de: florianruse

    miercuri, 22 iunie 2016

"Ce briză acustică plăcută,
ce ritm înălțător, ce profunzime,
cât mister și forță delicată
poate-aceasta, de-odată, să exprime!
Pe nesimțite și începe dansul,
cu pași ușori, aproape temători,
ce-ajung, venindu-le un pic curajul,
să ne izbească agresiv de nori.
Tu, muzica, ai vrea să-nceteze,
în schimb ea-și face loc mai asurzitor,
brațele-mi, deci, dau să protejeze,
cât mai în pripă, urechile-ți ce dor..."

Dansând acum pe-o altă melodie,
așa te văd, din când în când, în gând!
Cum mai jucam odat'... Ce nebunie!
(Poate că ne-am oprit mult prea curând…)



vezi mai multe poezii de: florianruse




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.