Bun venit, Toamnă! - Flavius Laurian Duverna
Poezie adăugată de: Duverna

    sâmbătă, 12 septembrie 2015

Bun venit, Toamnă!...

Bun venit, Toamnă bogată
De bunătăţi fiind încărcată!
Te-aşteaptă, iată, truditorii,
Să strângă roadele sudorii,
Care-ntre spini şi pălămidă
Vegheatu-le-au vara toridă.

Ei au lucrat din greu ogorul
Şi au sperat să vadă sporul
Lucrării lor, ce-au semănat
Când timp va fi de recoltat,
Când clipe sfinte-n bucurii
Revarsă-n picuri Ploi Târzii.

Când acum roadele strâng
De bucurii cu lacrimi plâng,
Că au ce pune în hambare
Din truda aspră cu sudoare,
Multele roade ce-au cules,
Răsplata muncii ce-au ales.

Şi când în scumpa veşnicie
Cei sfinţi la masă or să fie,
S-or bucura, fără-ncetare
La cea mai mare adunare
A roadelor, când ele toate
S-or reîntregi, -n eternitate.

Flavius Laurian Duverna



vezi mai multe poezii de: Duverna




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulţumesc tuturor pentru satisfacţia lecturării şi cuvintele încurajatoare. Mai întotdeauna, după cum veţi constata, din fondul poeziilor mele răzbate tema religioasă a credinţei în Dumnezeu şi mântuirea Lui prin Jertfa Fiului Său, Isus Hristos.
Cu mult respect!
Duverna (autor)
duminică, 13 septembrie 2015


Sunt reuşite ambele poezii.
felicitări!
cristina
duminică, 13 septembrie 2015


o poezie născută dintr-un suflet bun!
Sanda
duminică, 13 septembrie 2015


Poemele tale sunt din ce in ce mai luminoase.
Te felicit!
marius_b
duminică, 13 septembrie 2015