Tălăngi obosite - Camil Baltazar

Toamna, ca o vitelusa bolnava,
pe care o duc stapânii rai la taiere,
a luat calea codrului, pojghetuit si cangrenat de tacere.

Presimtind însa ca umbletul ei
va trezi din somn frunzele cazute,
a mugit, dureros si prelung,
înfiorând borangicul clipelor statute;

apoi, cu ochii-mpotmoliti de lumina roscovana
a clipit, mâhnit, din pleoapele, de lacrimi spalate,
si-ngenuchind, blajin s-a rugat
pentru odihna frunzelor picate.

Soarele i s-a-mpleticit în cornitele marunte,
copacii cu ramuri ostenite dureros au tacut,
iar vitelusa si-a-ntins trupul, dornic de somn vesnic
si pentru ultima data a gemut.



vezi mai multe poezii de: Camil Baltazar




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.