Tristan şi Isolda - Camil Baltazar

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, întâia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.

Alba ardeai în calma noastra-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ti-au fost încins,
Iar toamna când pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta învâlvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De înaltare si de puritate.



vezi mai multe poezii de: Camil Baltazar




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.