Campia din inima mea - Petre Ioan Cretu
Poezie adăugată de: AlCremardia

    luni, 20 aprilie 2015

cum mureau gutuile la fereastra mea
din adânc îmi ţâşnea un ţipăt mut ca o fiară
şi mă frângeam şi mă pierdeam şi mă uitam /într-o lume nebună
căci timpul te roteşte cu rost şi slavă, câmpia mea
venită din ţara luminii, din ţara lui soare răsare
şi te împrumuţi la nesfârşit stării de floare
iar dorul tău nu doare doar te moare /câmpie din inima mea

împleteam broboanele de lumină în fulgerări divine
pe sub duzii pitici pe sub prunii arşi de un apus de soare
aruncam cu îngeri după cuci să plouă în livadă
ţigancă rudă /ieşi de ne rugă /roua ne udă /câmpia din noi

cum alergam pe uliţe cu praful fierbinte trecut peste glezne
în urma noastră nori groşi de ţărână de ziceai
că trec avioane sălbatice prin sat,
pe uliţă, cum se scurgeau din tâmplă până în suflet /până la glezne
cum spuneam, împleteam broboanele de lumină până când
se făcea un întuneric ud sub geana de lună
peste câmpia din noi, peste satul din umbră
peste păsările cerului peste amintirile cu miros de iarbă
zi cu zi noapte cu noapte /până când se stinge
şi lacrima îţi curge tot mai grea

mie câmpia îmi vorbea
cu grâul ei cu păsările ei /cu batalioanele de maci
şi câmpul bântuit de umbre
şi vorbele ei sirene flămânde
după ce se hrăneau cu lumina-mi din ochi
mi se lipeau de suflet ca un timbru
de eram bolnav îşi schimbau cumva culoarea, putrezeau
atunci câmpia mirosea a cruce /văd îngeri învăluiţi în mov şi molii cu zăbale
din tălpi îmi creşteau rădăcini de maci peste smoală
pe umeri deodată răsărea luna ca o rană de aur /înmugurea lampa a fitil
mama aprindea candela să-mi descânte frica /fugi frică din carne din vămi
îmi zicea de deochi de spaimă şi ură
îmi stingea cărbuni în apă sfinţită
apoi aprindea tămâie
şi abia atunci îngerul cu o singură aripă în vrie venea la mine
nici nu începuse dimineaţa
când deodată clopotul spart de aer
a lovit vântul în dungă b-a-n-g, b-a-n-g!
mama scotea din ştergar pâinea să o închine
apoi îmi rupea din ea o fărâmă

îngerii mai dormeau încă pe umărul de humă
în lăstărişul subţire de sub prunii stingheri
undeva la marginea câmpului de cânepă udă
uf, cum ţâşneau păsări măiestre din lanuri
pe sub gene până în ochiul înrudit cu plânsul

- îţi răzuiai ochii de lumină într-un alt timp într-o altă lume

aici în câmpie în vremurile vechi ne năşteam din lumină
câinii nopţii se înfigeau în noi a neputinţă
balaurii bătrâni cu paloşe lungi din argint
tu trăgeai cocoaşele puştii şi ţipai glonţul zbir
în oasele lunii, te aud parcă a moarte venind
întunecai şi lumea şi cerul şi focul sfânt
grâul se făcea întuneric în hambare
morile măcinau deodată prunci
ies mamele la marginea cerului să îşi boteze fiii
hei, voinice voinicele te scoală şi seceră grâul
cu lancea de fier cu braţul stâncă!

- noi bărbaţii câmpiei ne naştem în cer, cu luna în piept şi dorul în suflet



vezi mai multe poezii de: AlCremardia




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Minunata.. câmpia, lumina nesfarsita!
La Damme En Noir
vineri, 28 august 2015


Multumesc Gabriela pentru mesajul de intampinare.
Multumesc Alex pentru mesajul de intampinare.
Multumesc Maria pentru mesajul de intampinare.
Multumesc Gerra Orivera pentru comentariu, cred ca e mai putin zeiesc si mai mult zbucium uman in campia mea si poate o lume fantastica si sigur fierbinte.
AlCremardia (autor)
luni, 29 iunie 2015


Bun venit.
gabriela
luni, 20 aprilie 2015


Bun venit! Mult succes si inspiratie
alex
luni, 20 aprilie 2015


Bine ai venit! Asteptam cu drag si alte postari :)
maria
luni, 20 aprilie 2015


Plâns de lumină în câmpia din suflet! Ploaie zeică în arterele vieții! Cu seceră de lumină cerbicim să stârpim întunericul din noi! Chiar de nu pare, din ce în ce mai mulți.... Bogată câmpie Petre... Cu drag
Gerra Orivera
luni, 20 aprilie 2015