Cântecul - descântecul (2012) - Roberto Kuzmanovic
Poezie adăugată de: BiancaNimas

    marţi, 18 august 2015

Norii se-aștern precum ceața deasă, seara
Peste câini, peste oameni, cântă în gând fanfara
În trupurile goale vin ţigănci cu ghiocuri
Pădurea e tristă, frunzele ard în focuri

Ielele fac și valuri, și vânt, când purced ca să cânte
Dansează nebune peste vârfuri de munte,
Hore stranii – descântec – împrejur nălucirii,
Se leagă-mpreună împotriva uimirii

O aspră vrăjitoare prepară licori și licori,
Face vrăji înțelese pe-nnoptat doar de nori
Că doar norii-s aproape de sfinți și de zei
Ce-și doresc pe ascuns roluri de dumnezei

Ce citesc nu în palme, mici destine de râme,
Devenind prea curând niște sumbre postume
Ielelor, ce-ați făcut, ce-ați adus printre noi
Aiureli nenăscute înspre ziua de-apoi

Pentru cel avortat din prea sumbra, grea, ceață
Nu există nicicum moartea de după viață...



vezi mai multe poezii de: BiancaNimas




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Atenție, Bianca, poți cere administratorului sa deschide un cont pentru acest autor la cap. autori străini, exista în contul tău trecut cu scris roșu când asccesezi rubrica ''Adauga poezia altui autor'', citește ce atenție în cont când postezi.
Mulțumesc.
ALapis
miercuri, 19 august 2015