Catrene - Florica Ghigeanu
Poezie adăugată de: FloricaGhigeanu

    duminică, 04 septembrie 2016

Așa cum pământul iubește apa, te iubesc eu.
Ești comoara tăinuită a sufletului meu.
Inima îmi este pecetluită cu dragostea ta.
Este atât de dureros când nu te pot vedea.
***
Ce este iubirea? Numai cine a iubit poate răspunde.
Cei mărginiți susțin că este planta care otrăvește.
Iubire, suflet divin, vino să ne încălzești inimile!
Avem nevoie de grația ta Doamne, alungă suspinele.
***
Am trăit iubirea mai presus de fire.
Rămas singur am simțit adânca durere.
Fotografia îmi împrospătează memoria.
Tânjesc să-i împărtășesc dragostea mea.
***
Între iubire și ură există o încleștare greu de imaginat.
Și va fi cât lumea acest război lăuntric, fără sfârșit.
Va pieri când pământul va fi pustiu și consider eu
Că trebuie să argumenteze cel care susține contrariu.
***
Știi tu ce înseamnă viața fără iubire?
Îți spun eu: zile fără soare și nopți fără stele.
Te simți ca o amintire nefolositoare.
Unde nu există iubire nu e nici fericire.



vezi mai multe poezii de: FloricaGhigeanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.