ce ramuri - mariana fulger
Poezie adăugată de: mariana fulger

    duminică, 14 februarie 2016

ce ramuri dese, împletite
tăcerea asta crește prin umeri
și ei dor ca o pierdere pe care n-o accepți
dar ei nu-i pasă, cum nu-i pasă întunericului
că vrei să vezi depărtările în verde viu și albastru
ce umblet lung prin necuvinte
cum printr-o țară fără străzi, fără uliți
poposind uneori pe câte-o piatră
pentru odihna fugară a lutului
ce așteptare acești ochi
acest suflet de poezie ce nălucă
trecând pe lângă ferestre întrebând
ce nume își pun drumurile în lumea lor de drumuri
stelele în lumea lor de stele
ce nume roase au toate lucrurile
și cum le destramă încă
să nu mai fie numite nicicum
ajunge atâta folosire interesată, calculată, vânată
ce luptă fără scrupule fiecare încercare de urcare
peste statutul tău de suflet
ce ființă de alabastru această zare între cer și mare
de care mă prind cu ochii
cum ochii de imaginea iubită
mâna să-ți ating, îndepărtatule,
și îmbătată astfel de sufletul tău
să scriu poem ca un tei înflorit
în ochi de puddel mițos, în brațe de doamnă toamnă
iarnă, primăvară, vară
un, doi, trei, pas de vals
patru, cinci, trenul a plecat
în gara aceea vântul aleargă o filă cu scris mărunt:
te iubesc mult
lăsată pentru brațele și ochii care rătăcesc
undeva departe

ce multă zare într-un suflet
poposit în tine pentru ca lutul să știe
înflori și muri ca orice zâmbet al toamnei
în albul iernii
_
Copyright Mariana Fulger



vezi mai multe poezii de: mariana fulger




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.