Cele 4 Peceţi - Când durerea, o înfruntă - Th3Mirr0r
Poezie adăugată de: th3mirr0r

    vineri, 15 mai 2015

CARTEA CELOR 4 PECEŢI


*** Când durerea, o înfruntă ***



Laolaltă-n iarba 'naltă,
Gânduri zboară iar, fugare –
Şi durerea-n piept, tresaltă,
Să mă piarză-n depărtare;




Am rămas ca prins sub gânduri
În superba-mi fortăreaţă,
Căci vrăjmaş desprins din vulturi,
Fost-a-mi valul alb, de ceaţă.




Valul trece, ca ostaşul,
Când puterea, şi-o încruntă –
Sânge rece, prin imaşul
Unde secerea-şi inundă;




Corbul i-ar petrece glasul,
Chemând moartea, să o-nfrunte
- Şi-n tot locul, trece ceasul,
Gânduri, mintea, să-şi avânte;




Dar nimic nu-i schimbă firea,
Tot ţipând prin ceaţa deasă,
Aşteptându-şi nemurirea,
Când tăcerea îl apasă.




Mintea, vântul mi-o agită,
Ca să-i las singurătatea;
Parcă-i soarta-mi, vitregită,
Când îmi strig divinitatea –




Însă-mi pare amorţită,
Prin eternitatea-i rece –
Barem ea e amintită,
Când un suflet, se petrece!..




Şi ca mine, o înfruntă,
Tot privind în depărtare,
Cu tăcerea cari se-ncruntă,
Într-a morţii apăsare,


Căci îşi prinde, sub veşmântu-i,
Câte-o ramură de nuc,
De-mi cuprinde-n legământu-i
Noi poteci, spre cari mă duc..



Dar vorbind cu fiecare,
Fie umbră, ori fiinţă,
Spre divina-mi încercare,
Să mă plece-n umilinţă,


Ca o frunză, spre pământ,
Când cătarea-i, arsă-n gura-i,
Regăseşte-ntr-un mormânt
Pace-n slova-i, stih, din lira-i!..


2012-2013 ©Th3Mirr0r
Cartea celor 4 peceţi – Partea a II-a – Pecetea Durerii



vezi mai multe poezii de: th3mirr0r




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Sa iti fie cu folos, atunci, Mirela!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
sâmbătă, 16 mai 2015


Am un singur cuvânt pentru cele trei poeme : răvășitoare.
mirimirela
vineri, 15 mai 2015


Va multumesc, pentru lectura!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
vineri, 15 mai 2015


tu stii deja parerea mea despre poemele tale... felicitari
alex
vineri, 15 mai 2015


Superba...
Mari
vineri, 15 mai 2015


e foarte bine cum simti si cum scrii, felicitari
alice
vineri, 15 mai 2015


Va multumesc tuturor; las' ca fiecare, aduceti frumosul, la randu-va. Un gand bun, s-apoi.. stiti cum privea Andreescu, cantand "Oameni" ?

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
vineri, 15 mai 2015


Felicitari pentru tot ce pui pe site.

Cu drag,
Flori
flori.paun
vineri, 15 mai 2015


Frumoase versuri, frumoase ganduri...
Razvan Matei
vineri, 15 mai 2015


Frumos, foarte frumos.
rebeca
vineri, 15 mai 2015