Cele 4 Peceţi - De-ţi va da înţelepciune - Th3Mirr0r
Poezie adăugată de: th3mirr0r

    vineri, 15 mai 2015

CARTEA CELOR 4 PECEŢI


*** De-ţi va da înţelepciune ***



Ceaţa deasă-mi scaldă mintea,
Parcă vrând să-mi curme gânduri;
Sub sărut mi-apasă fruntea,
Tremurându-mi vise-n falduri –




Iar îşi scutură pe-alocuri
Amintiri de frunze moarte,
Care-mi flutură cu tâlcuri,
Din priviri, singurătate!..




Şi mă-ntreb dacă doreşte
Ca să-mi dea înţelepciune,
De mereu m-ademeneşte
Cu un strop de-afecţiune.




Parcă îmi aude gândul,
Printre ramuri, colo-n nuc!
E vreo pasăre, ori vântul,
Alte glasuri, de-şi aduc?!




"Ah, cât m-aţi mai enerva?
Arătaţi-vă, odată!
Ce tot staţi în umbra mea?!"
Le mai cert eu câteodată.




Dar nimic nu se aude,
Că nici vorbă, să se-arate;
Nu sunt de găsit niciunde!
Or fi prin vecinătate?!




Tot alerg prin iarba deasă,
Poate doar de le-oi găsi -
Da' se şterg, prin ceaţa groasă;
E-n zadar - pe unde-or fi?!




"Iar petrec singurătate -
Nu e nimeni, lângă mine..."
Da'-n cărări amestecate,
S-aud glasuri cristaline...




Şi tiptil eu mă apropii
Ca să ştiu aşa minune -
Râde nucul iar de mine:
"Ei, vezi tu, înţelepciune?!.."


2012-2013 ©Th3Mirr0r
Cartea celor 4 peceţi – Partea a II-a – Pecetea Durerii



vezi mai multe poezii de: th3mirr0r




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Daniel > zic eu: dupa gandu-mi, dupa firea-ti. Multumesc.

Th3Mirr0r
th3mirr0r (autor)
vineri, 15 mai 2015


Th3Mirr0r,intr-adevar frumos! Nu mai am nimic de zis.Multumesc
daniel
vineri, 15 mai 2015