Cele dousprezece munci ale lui Herakles(HERCULE). Uciderea Hidrei din Lerna - Aurel Petre
Poezie adăugată de: ALapis

    luni, 11 mai 2015

II
Adoua munca a lui Herakles(Hercule)

În timpuri de legenda,din viata lui Herakles
Zeul pamântului de-atunci. Peloponnez de azi,
Peninsulă greceasca cu multe mituri dragi,
Avea un lac prin munte rece și foarte lat,
Cu ape adânci și scorburi pe margine sculptat.
Apa din el e tulbure și rascolită des
De o faptura hâdă,un monstru vechi născut
De undeva din timp din alti monștri știuți
Echidna și Typhon părinți cei hidoși,
Au zămislit pe Cerberus și Himera, Gorgonele și Hidra din Lerna,
O Hidră de balaur cu vieti nemuritoare
Nouă capuri de monstru ,avea colti mari,
Piele groasa si neagră, urât mirositoare,
Ce aducea doar moarte in jur durere mare
Și orice vietate, picior de om nu scapă
Atunci când suflă pe nări ce prinde-n jur nu iartă.

Nu avea rival de ceru-i vânt sau soare
Și multă îndurerare atunci când Hidra apare,
Nu poate fi învinsă de nici un muritor,
E diavol monstruos c-un cap nemuritor
Și dacă-l crapă un fulger pe Hidră n-o omoară,
Apare viata-n ea și-i crește două-n loc,
Și otravește tot ce-atinge al său corp
Și se reface fiara e iar nemuritor.

Herakles zeu din stele cu trup sculptat și laur
Se pune ramașag cu cerul și cu moartea
Că va distruge monstrul cu ruda sa Iolaus.
Și au plecat eroii mânați în calea sorții
Să curme suferința adusă de balaur.
Murgi atunci de seara pe cer senin cu noaptea
Avea odihna monstrul în ape sta-n repaus
Și-adănc în lac se bagă pana-n finalul nopții.

Știind suflarea lui,duhoarea de otravă,
Ce-n aer va ajunge,murind cel ce respiră,
Herakles si Iolaus s-au furișat ca șoimii
Cu săbii și topoare ,săgeți și paloși, pinteni
Cu colți arginți din stele, cu scuturi de aramă,
Cu inima de zeu, neiertatatori și sprinteni
Sa ardă capul vieții a Hidrei din Lerna
Ce aducea doar moarte în cale,în tot ce se mișca.

Mergând spre drumul morții și-al slavei prea iubite,
Herakles se rugă în sine cu fermul legamant
Marețului Zeus,stapanul cel din cer și pe pământ.
-O! prea marite Zeus,o! tatăl meu din cer,
-Tu! dă-mi astazi putere să fiu nebiruit,
-Ajută-mă cu gandul si inima ta bună să aduc a ta slava
Și pace în acest loc,să pot ditruge monstrul ce-aduce numai moarte
Și jale printre oameni, iar pilda mea și gloria va fi odinioara
aminte tuturora, va fi în cerul sfănt!

Zicand aceste vorbe de pavăză si scut,de tainic legamant,
Herakles și Iolaus ,nepotul său, tovarăș de legendă
Se îndreptă spre lacul Hidrei din Lerna
Să-ndeplineasca ce era sortit de zei,
De cerurl cel divin cu stele, porunca cea ardentă a regelui Micenei
victorioși apoi să meargă în cetate, indeplindu-și munca
Sa Herakles, a doua munca pentru eternitate.

Pășind ușor în vale ce lacul străjuia,in parte era munte
Abrupt pana la cer,in jur erau doar tufe,copaci pe nicăieri,
Scorburi adanci săpate de apa lacului și grote mici prin munte
Pline de lilieci ce patrundeau în noapte ca niste păsări reci
Lumina era destulă,luna fiind plină,doar lacul facea zgomot
De clipocit de apă batandu-se mici valuri ca niște unde scurte
Împinse des de vântul ce biruia în noapte cu mici, ușoare șoapte.

Ajuns la mal Herakles se uită înspre lac sa vadă Hidra este,
Prin noapte e numai umbră ce minte ca nebuna și nu vede adevărul
Înselătore-i,sumbră, doar visele țâsnesc atunci din somn când umblă.
În linistea din vale când timpul se răstornă in felii de secunde
Și clipe de himeră ce aspru le coboară atunci când se trănspiră
Deși e frig afară și vântul liber bate cu lina sa suflare.
Ajunse lângă o tufă cu mâna pe-a sa spadă să o poate străpunge,
Dar Hidra nu se vede este parcă ascunsă,privirea lui se pierde
Prin valea cea străpunsă de a luminii lunei pe apa translucidă.
Se crapă acum de ziuă, ei stau ascunși și-asteapță să iasă creatura
Din lumea ce o scaldă sălbatica și rece.
Misterul se dezleaga atunci când brusc apare, atunci când se aruncă
Cu țipăt ce-nfioara și linistea deplină și nu are scăpare
Cel ce în priveghere uită și clipa ațipește.

În linisțea luminii ce apare lin din soare se-aude ușor un șuier
Ce vine dinspre mal, din scorbură cu apă apare creatura
C-un cap ce se ridică atent simțind prezența,simțind ceva străin.
Heracles ascuns din noapte iese din ascunziș și urcă pe balaur ce urlă-ngrozitor
Ca un turbat cu ură încearcă să-l răstoarne să-l puna jos pe zeu,
Dar nu poate,se-ndoaie ,se tulbură și urlă și-aruncă cu venin,
Apoi se înconvoaie și-l strânge pe Herakles,dar pierde primul cap,
Atunci Herakles glăsuieste spre fiara speriată de îndrazneală ce-o lovește:
-Fiara! cu multe vieti ,sunt nevoit sa te omor,pacatele lumesti sa mi le spăl,
-Fiara! ce pe pamânt tu te-ai nascut nevinovata viața ai început,
ai tăi parinți în dimineti ce te-au zămislit la început, lumina caldă a vietii te-a știut,
Nevinovata creatură ți-au pilduit,doar zeii ce-i pagani șamânța urii au născut
Și peste monstri cei creați le-au dăruit,
-Fiară! nevinovată te-ai născut,în trupul tău otrava răului a fost în început,
Tu nu știi decăt să distrugi înșiruit, căci ăstai destinul ce ții l-au dăruit,
Sunt nevoit să te omor,căci răul ce ți-e însămanțat nu pot sa-l scot.
Zicănd aceste vorbe cu înbărbătare,Heracles își continua munca pilduitoare.
Și sare de pe trup taiat de spada grea și fumegă otravă ca un urât deșeu
Și unul câte unul dispar din trupul său.
Chiar dacă are putere, nu-și piere suflarea, nemuritor născut,
Dar fortă ce-l supune nu este orișicine, e forța de titan
Ce nu știe ce-i frică si lupta sa-i vitează, nu-i simplu luptator,
Asa la rând s-au dus fiind cu greu răpus si linstea sa așternut ușor,
Doar Zgomotul de apa și văntul ce îl poartă ,Herakles era acum biruitor.

Iolaus săpase și-ngropase ultimul cap, pe-acela ce naște viată in trup ,
Cu-o stâncă ruptă din munte și mare cât un deal ,ca un calup,
Au pus pe capul hidrei nemuritor, să nu mai poate să renască-nviitor.
Săgetile de arc în sângele otravei le-au înmuiat ca arme.
Au ars făptura pe Hidra din Lerna,cu tot cea mai rămas din ea,
Fum negru sa lasat pe apa ca un nor ,de se făcu-ntuneric ca o noapte neagră, ca un corb
Ce-adânc se lasă atunci nimic nu strălucește și totul este orb.
Așa sa terminat istoria cea scrisă,a doua încercare ,de pilda cea prescrisă,
De mituri si legende...



vezi mai multe poezii de: ALapis




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Felicitari!....a fost o plăcere să citesc ce-ai scris.
Alina Cristian
luni, 18 mai 2015


Pasarile stimfaliene ...

Aceste pasari erau mult mai mari ca omul , aveau ciocuri de arama , aripi de bronz, salasluiau pe malul marii , in apropiere de orasul Stimfalos.De frica lor , oamenii parasisera locurile acelea . Pasarile zvarleau pene ca niste lanci din aripi , pe oameni ii luau in gheare si ii mancau in timpul zborului.

Aceste pasari slujeau zeului Ares (zeul razboiului) iar acesta le ocrotea. Daca Hercule reusea sa le omoare, Ares l-ar fi dusmanit , asta era intentia lui Euristeu , ca Hercule , in caz ca ducea la indeplinire muncile sa ajunga sa aiba drept dusmani pe cei mai puternici zei din Olimp.
Hercule a luat cu el doua timpane mari , din arama . Cand a ajuns la tarmul marii a inceput sa bata puternic in timpane Pasarile s-au ridicat cu miile , cerul s-a intunecat de atatea pasari iar vazduhul rasuna de tipetele lor, astfel incat se auzea pana departe . Euristeu s-a bucurat , crezand ca acesta e sfarsitul lui Hercule.Dar el , infasurat in blana leului din Nemeea , care il ferea de lovituri (ti-am spus ca il va salva in alte situatii ) tragea din arc sageti ce starbateau deodata cate o suta de pasari . Azvarlea si cu lancea, lovea si cu ghioaga ,dca ii era la indemana.Tot locul era plin de pasari fara viata , putine mai scapasera, dar de frica zburau tipand cu groaza catre o insula mica , din Pontul Euxin (Marea Neagra ).
Suparat , Ares s-a ivit in fata lui Hercule cu sabia in mana , dornic de razbunare , insa Hercule a ridicat ghioaga sa-l loveasca. Ares , cuprins de frica a pierit in vazduh. Dar a jurat sa ajute pe Hera totdeauna in incercarile ei de a-l distruge pe Hercule .
Asta e a treia munca ...Succes.
Adina Speranta
vineri, 15 mai 2015


Aurel , adica esti scenarist ? Dar cum poti sa scrii despre mitologie daca nu ai datele necesare ? Oricum , ai nimerit destul de bine , la final Hidra este ucisa.
Din cauza ca de fiecare data cand i se taia un cap , cresteau alte doua ''capuri''
(pluralul creat de tine ) , solutia era ca Iolaus sa puna lemne aprinse pe taietura ca un fel de cauterizare si astfel nu mai cresteau capetele acelea .
Mda...Hercule o fi carat cu el arcul cu sageti , ghioaga ...dar pintenii cu colti de argint la ce ii foloseau ?Intentiona sa calareasca Hidra ? S-o zgarie? Inima de zeu o cara de voie , de nevoie...
Sa stii ca in final chiar cu ghioaga a ucis capul nemuritor al balaurului si a pus o stanca pe el (ca un calup cum zici tu )ca sa nu mai faca rau nimanui .
Sunt putin nedumerita ...fapta s-a prescris ? "de pilda cea prescrisă"...
Observ ca si aici , ca si la prima munca , uciderea leului din Nemeea , Hercule isi justifica fapta , isi exprima parerile de rau in fata creaturilor , fapt ce ma face sa cred ca el era foarte bland ,ca fire ...:))
Nu era sigur un cioban , care se apara de lupi , eventual ... nu insemnau nimic pentru el , daca tin cont ca pe la 7-8 luni a ucis cu mainile goale (neinarmat) doi serpi uriasi , trimisi de Hera . Deci un biet lup era anihilat fara ghioaga .
Legat de armura de care zici , panoplie ...daca pe scut sunt infatisate si scene din viata de zi cu zi (munci de la camp etc ) e vorba de scutul lui Ahile .
Exprimarea ta in aceste doua poeme (caci sunt intr-adevar poeme ) pe mine m-a surprins. Nu imi doresc sa schimbi nimic si astept cu nerabdare urmatoarele munci . O sa revin, cu un alt comentariu in care am sa-ti descriu cum decurge a treia munca pentru ca vreau sa te ajut in aceasta munca a ta .
Adina Speranta
vineri, 15 mai 2015


Multumes,a trebuit sa inventez totul,nu am amnunte despre creatura si nici despre lupta,am ajuns scenarist, crez totul din ce ma taie mintea.
sunt arhaisme
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. ,e un exemplu,stiam si eu de a amurgii ,dar unii folosesc si acum arhaisme gen Eminescu.Irta-mi observatia.
ABIA ACUM AM DESCOPERIT CEVA DIN EROII OLIMPULUI,DUPA CE AM SCRIS.
O sa corectez si eu ambele poeme ,te rog sa te uiti si la prima munca,este inbunatita si adaugate doua strofe.
sper sa scriu mai exact acum ca sunt mai bine documentat.
ALapis (autor)
miercuri, 13 mai 2015


Aripi ca un peste ?....

"Atunci când suflă pe nări si foamea-n burtă crapă "....

Și se reface fiara e iar un prădator.

Murgii atunci de seara pe cer senin cu noaptea....adica un fel de ''amurgii" decapitat....apusul pe un cer senin cu noaptea

Avea odihna monstrul în ape sta-n repaus....
Și-adănc în lac se bagă pana-n adâncul nopții....adanc pana in adanc

Herakles si Iolaus s-au furișat ca șoimii
Cu săbii și topoare ,săgeți și paloși, pinteni
Cu colți arginți din stele, cu scuturi de aramă,
Cu inima de zeu,......................un adevarat arsenal

Aurel , sincer, iti multumesc pentru tot ce ai scris , nu am terminat de citit , am sa revin ,cu drag. Mi-ai facut ziua mai frumoasa :)
Adina Speranta
miercuri, 13 mai 2015


Multumesc pentru o lectura minunata.
stomff
luni, 11 mai 2015


Waw ! Toată admirația pentru munca ta , Aurel ! Felicitări și pentru curajul de a transpune în versuri, legende !
mirimirela
luni, 11 mai 2015


Foarte frumoasa scriere, felicitari
petrica_c
luni, 11 mai 2015


Admiratie pentru munca depusa! Felicitari
mirela
luni, 11 mai 2015