Cele dousprezece munci ale lui Herakles,IV Prinderea căprioarei zeiței Artemis - Aurel Petre
Poezie adăugată de: ALapis

    miercuri, 27 mai 2015

Cap IV

A patra muncă a lui Herakles(Hercule)

A fost odată în timpuri ,în timpuri de legende,
Din viața lui Herakles,nemuritor în vremuri
Cu tainice povești și amintiri eterne,
O caprioara mândră și foarte năzdrăvană
Și iute ca o umbră ce fuge după corp,
Alearga toata ziua neobosită-n cale,
Călcând totu-n picioare,putea distruge tot
Ce rasadea din floare, livezi sau pe ogoare ori în gradini
Și campuri sau prin pașuni întinse scăldate adănc de soare,
Era ca un vârtej,o vijelie cruntă pornita din senin,
Când vremea este surdă și pleacă ca o boare
Atunci cand se agită și norii nu știi când vin.
Fusese hărăzită zeiței Artemis,
Zeiță vânatoarei, mania sa adesea e ca o iarna pornită,
Când gerul greu se lasă de-nghiața miezul zilei si totu-i compromis,
Nu știau ce să facă,
Zeița nu se-mpacă oricâte jerfe dau
Bieții muritori de rând
La templul închinat zeiței, degeaba o rugau:

-Zeiță preaînaltă,fecioară din Olimp,
Te rog nu mai trimite copila să ne umble,
Să ne distruga cămpuri,podgorii,ține-o în a ta poiana
Căci este iarbă multă și jerfe ți-om aduce,
Dar nu-i lua în seamă si parcă se juca
Cu caprioara sa dându-i ades poruncă să fugă ca o nalucă.
Avea coarne de aur ce straluceau în zare,
Dar distrugea tot rodul lovind așa de tare
De scutura toți pomnii zdrobind și scuturând.
O blana viu dungată, culoare intens roșcată
Ca un amurg de toamna aprins și ruginiu,
Picioare de arama și iuți ca vântul verii
Când vijelia apare și zboară din senin,
Un animal duios și foarte grațios ca o fată de taină
Ce nu a fost vazută doar cănd în zbor se duce
Se pierde-n orizont,a fost și nu mai este,
Ca un sunet de seară plecat dintr-o vioară
Ce cantă și se duce armonios și dulce și fuge,fuge...
Acesta caprioara n-o putea nimeni prinde
Și tocmai de aceea Herakles primi poruncă,
Sa plece ,sa se ducă,să facă a patra muncă,
S-o prindă și s-o arate la rege în Tirint,
Cu gloria e frate și nu-i pasa de moarte,
Chiar dacă astă muncă e ca un labirint...

Râdeau toți slujitorii,sfetnicii și ocrotitorii
Ce-l slujeau în Micene pe regele Euristeu,
Ce aștepta cu ură să piara, să se ducă,
Să fie învis Herakles,de nu își face dușmani
Pe zeii din Olimp, ce îi vor vrea pieirea
În doar câtiva ani,zicând cu voce tare și ochii mici de ură:
-Așa e!va pieri în clipele din urmă,prieteni,
Acesta-mi este visul, supușii mei curteni,
Și voi fi mulțumit, în fine, ușurat,
Maritei Hera îi voi fi pe plac,
Nu va mai fi coșmarul,nu voi mai fi posac,
Ocrotitoarea mea va triumfa, iar inima nu îmi va mai fi grea,
Gândea cu glas tare acum Euristeu,
Mereu neliniștit,mereu fricos de zeu.

Statu și așteptă, Herakles, o vreme-n ascunziș
Poate apare din umbre în verde luminiș,
Să afle taina și drumul vestitei caprioare,
Să îi gaseasca urme, să plece-n în căutare,
Se hotărâ să caute-n păduri sălașul său secret,
Nimenea nu stie pe unde-i drumul său frecvent.
Dupa o perioada de umblet prin păduri ce erau
Foarte adanci ale Arcadiei de-atunci,
Aflase anevoie culcușul căprioarei cu coarnele de aur,
Ascuns prin stănci pe undeva prin munți,
În verde de pădure umblând fara de urme,
Mergea la un izvor să-și piardă setea-n zori,
O apă ca un cristal ce curge ca un val,
Herakles întâmplator se ducea la cel izvor,
Atunci când a vazut-o se adăpa de zor.

Zicând în gândul său multumit c-o vede,
Dupa atata mers și cautări și veghe.
-Prea mândră caprioară, ce tainica mai ești,
Al tau sălaș te-ascunzi și nimeni nu te știe,
Ești ca o nalucă ce rar este vazută,
Padurea te ascunde in verdele său crud
Și te ivesti doar noaptea cand stele calea-ți
Luminează, a ta făptură,gingașa creatură
Ce urca și coboară în câmpurile de ceară
Și fuge și doboara fructele din livadă
Distrugi tot ce-i e hrana și bietii muritori sunt
Des flămânzi în iarnă,
TU nu esti de vină ci doar a ta stapână,
Vrajita ești de ea și blând ea te adoră,te-mbie
Și te-alintă, să-i porți mereu credință,
O minte de copilă, prea rasfatata zană, ce nu are căință
Și-n joaca ei nu-i pasă ca e lumea setoasă,
Crescută în alint de cerul plin de stele,de zeii din Olimp.

Se îndreptă spre ciută c-un salt atunci s-o prindă,
Dar se făcu nevăzută ,un arc sărind prin ierburi,
Țâșni ca o săgeata,un vârtej ce se duce departe ca un vuiet,
Peste câmpuri aleargă, n-atinge pământul,se opreste o clipă,
Se uită înapoi asteptând ca să vină, ca un joc de copil parcă zicând:
-Hei tu! străine ,urmează-mă de poți prin câmpuri să înoți,
Îmi place-ades să zburd,să zbor în salturi lungi,
Apoi să mă cobor să fug după un nor,
Norul ce ades străbate pământu-n libertate,
Pe cerul înstelat până furtuna-l ia
Și dus de nu se vede în cer apoi se pierde.
-Hai vino!vino cu mine acum, tovarăș n-am de drum,
De poți să fugi să vezi lumina unde coboară,
Unde pământu-i vis, de stele e cuprins.
Pleacă întinsă în fugă pierită ca o undă, se duce,
Sclipește ca un soare,e aurul din coarne ce straluce.
Herakles pleaca,fuge, pentru a o ajunge,
Nu vroia sa o lase,sa ducă, să o scape,
Ca un fugar se pierde prin câmpuri urmând drumul spre ciută,
Ca vântul se duce să o prindă la rege s-o aducă.
Fuge și noptea prin stelele de seară cu luna în spinare ce-i
Lumina cărarea și ziua prin pădure,
Prin tufele de mure,în munții cei semeti,
Prin trecatori cu ceți,în roua diminetii ce-aduce apa vieții,
De hrană nu îi pasă,uită ca îl apasă și nici somnul nu-l ia,
Într-una alerga căci căprioara sa deloc nu obosește și aripi parcă-i
Cresc,ea este fermecată din stele parcă e luată.

Spre miazănoapte plecase, prin câmpuri arse de soare
Cu raze de lumina uscând norii de ploaie prin locuri ce domină,
Un relief arid de secetă uscat și fara de copaci,ruginiu la culoare,
Pământ roșu și piatră ,nisipuri ce stau sa fiarbă,
Trecând apoi prin ceață iar vremea ușor se schimbă, e mai rece pamântul,
Parcă-i altul, se inverzește iarba, peste ape petrece pârâuri de șiroaie
Și verzi codrii de brazi ca munții de înalți iar cerul parcă-i altul,
De nori este umblat de-alte stele purtat,
Lumina e mai albastră când noaptea-i ca o brazdă căzând
Ușor,măiastră,îmbrobodită-n fast cu luna la taifas ca
Un izvor de vis al timpului sedusă,
Lumina ei tăcută, iubirii cunoscută.

Ajunse tot departe,un fluviu lung și lat de-o lume ce-o desparte,
Sălaș de zei umblat, Apollo zeul luminii pe-aicea s-a nascut, prin
Margine de cer ce nu știau cei moartea,e locul neumblat,
Aici soarele apune în recele umbros,
Hiperborean ținut, aici Istru-i un vuiet,un fluviul printre munți,
Se duce și-adapă uriași monstri de piatră ce-aici i-au purtat pașii,
Piscuri ce nu se văd de norii cei umblați și de zăpezi purtați,
Adânci cu multe creste ,ghețari ce sunt albastrii uniți cu cerul lumii,
Șiroaie ce se scurg prin hăuri largi cu peșteri, cascadele ale luminii.
Aici este ținutul unde ursul e rege și lupul un harap ce are blana
Deschisă,iarna, să nu se vadă când caută vânat,
Iar vara și-o dă jos și altă blană poartă ,
Ca o masca ce-ascunde al lumilor nărav.
E lumea de hotar a zeilor oglindă,cu lacuri reci,
Cu pești ce zboară peste cascade turnate din găleți,
Iar cerul aici își scurge podoabele de ceară,
De parcă totul s-a unit,cer și pământ de seară.

Se duse căprioara, prin munții umblați de zei,
O țară de prin basme ce curge flori de tei,
Cu multe trecători umblate ades de fiare,
E țara Dacilor din neam de Traci, vestiți și fără teamă,
Unde lupul ce urla cu corpul de dragon e Draco,simbol și flamură.
De-a lungul Istrului fugea,Herakles, după căprioară,
Aceasta nu da nici un semn să se opreasca din a sa goană,
Trecuse munții și-alte câmpii și dealuri, înverzite coline,
Paduri ce se transformau în codrii fără marginire.
-O!ce frumos,e-un paradis al lumii ce o străbat cu sete,
Nu este-n ceea ce am fost ca astă lume de poveste,
-Mariti sa fie acei zei ce au creat minunăția,
Apollo, îți aduc omagiu,aici îți este bucuria,
Gândea Herakles cel viteaz în inima de zeu și om,
Destinul său nemuritor ce-l aducea-n tărâmul lor.
Trecuse ceva timp de umblet,dar timpul e o amintire,
Doar țelul este suprem,urmarea lui e împlinire.

Ajunse într-o zi la capătul de fluviu,se îngustase apa
Ca un râu printre stânci,
Învolburate ape,prag ,cascade-adânci și reci ca un sloi
Când ghiața se topește de-al soarelui șuvoi.
Aici țâșnea din muntele cel negru ,plin de brazi,
Izvorul ce adapă al fluviului izlaz,
E margine de lume,de timpuri cunoscută
Ce-atunci era mister,o lume neștiută.
Se opri căprioara să se adăpă în tihnă și respiră un pic
A aerului umbră,
Aici eroul nostru a încercat s-o prindă,
Gândind ca a sosit momentul destinul să-l învingă,
Dar iute căprioara făcu un salt,un arc,
Țâșnind din nou la fugă de parca fugii din țarc,
Întoarse capul o clipă uitându-se apoi,
Parcă zicând cu glas vesel și avântăt,vioi:
-Hai din nou! străine, să ne intrecem în fugă,
-De-o sa ma prinzi vedea-vom,aleargă mai cu trudă.
Atunci din nou porniră în drumul s-alerge,
Mirat un pic Herakles ca oboseala-i trece.

Spre miazăzi porniră, în drumul de izbândă
Nu îi păsa,nu era chip, efortul să-l ajungă,
Trecuse un timp ,ceva,un an,un an de zile
De când Herakles era pe drumul sorții,a muncii împlinire,
Ca vântul alergau,erau văzuți de oameni în trecere prin drumuri,
Alți munți, alte câmpii și ape traversau și alte dealuri,
Până au ajuns la râul,la râul cel albastru,
Un râu cu multe nimfe,multe legende,maiastru,
Landon el se numea,era îndrăgit de zei,
Avea întideri mari cu ape adânci,iubit de corifei,
Pe maluri numai salcii,răcoare-n umbra lor,
Ce îndemna odihna sa-i facă loc la somn,
Pe mal era un templu cu liniște și har,
Se aduceau și jerfe aduse la altar,
Era al zeității, fecioara de zeiță,
Patroana vânătorii al mitului credință,
Aici a sa căprioară de apuca să intre,
Herakles o scăpa, nu o mai putea prinde.

Atunci gândi ceva, ce pâna atunci nu vrea,
Să folosească arcul în încercarea sa,
De-a prinde căprioara în munca ce-o avea.
Ochii atent din fugă înspre piciorul stâng
Și o lovii, facând să o oprească,
Rănind blânda făptură, apoi, doi pași alergând,
Ajunse lângă ea și o prinse bine de coarne,
Ia scos iute săgeata și fără să clipească,
Îi legă piciorul repede s-o oblojescă,
Închise rana ce i-o facuse-n carne,
Iar biata căprioară un sunet surd din gura scoase,
Ceva ce-i suflet de animal ce sufera-ntăcere,
În cuget cine s-o-nțeleagă căci graiul ei este durere,
Din ochi doar lacrima trădeaza,ca o copilă ce visează
Iar visul i s-a frânt și rabdă în tăcere,
Apoi legând-o c-un curmei de cele trei picioare
Zdravene,Herakles, o prinse și-o ridică-n spinare.
În gându-i mulțumit de fapta sa ca la o muncă ce o îndeplinise,
Chiar dacă a trecut un an de-alergătură
Prin câte a trecut, prin multă încrengătură,
Se uită la mândra căprioară,
Și-i zise ca unui copil,sa-l ierte de a sa ispravă.

De undeva de sus,pe-o culme mai înaltă,a aparut zeița cea fecioară,
Artemis, deranjată până-n cale-afară,
Se apucă să strige la Herakles supărată:
-Dăi drumul căprioarei că-i nevinovată,
I-ai supărat pe Hera,pe Ares și-acum mă-nfurii și pe mine?
-Tu nu gândești că prea mulți zei vei mânia și nu e bine?
-Nici să nu te gândești zeiță,zise Herakles,
Porunca este a Herei dată prin Euristeus.
-Nu voi să supăr pe nimeni,deși m-au înșelat,
Iar Herei cea vicleana nu-i va merge, cu ura ea e frate și-aliat,
De când am fost adus pe lume a vrut ca să mă piardă,
Dar zei oricât ați vrea să fiți de mulți, destinul să mă ardă,
E scris în cer ,o pildă am și-o soartă am de dus
Și nu mi-e teamă,de-a voastră mânie, sunt doar lui Zeus prea supus.
-Sunt mulțumit că i-am scăpat pe oameni de-atâtea stricăciuni
Pe care căprioara le-aducea câmpurilor,
Chiar de-ți aduceau jertfe, închinăciuni,
Ție nu ți-a păsat deloc de-atâtea câte-au îndurat,
Iar jocul tău s-a terminat.
Zise Herakles și plecă ,lasând zeița-n urma sa să strige,
Nervoasă că eroul nostru destinul îl putea învinge.
Așa s-a terminat prieteni,mitul,legenda lui Herakles,
A patra sa izbândă,muncă s-a-ncheiat,urmeaza altele,asa au fost date,
De mituri și legende pentru eternitate



vezi mai multe poezii de: ALapis




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc Dorina,în lumea mea poate venii oricine,prieten sunt al lumii din iubire.
Mulțumesc Sorin,ma bucur pentru ce descoperi,te mai astept
ALapis (autor)
sâmbătă, 30 mai 2015


frumos! un discurs poetic impresionant, ai creat o ,,adevarata lume,,
dorina neculce
sâmbătă, 30 mai 2015


ok,sunt greseli pe care nu le semnalam,mutumesc.te astept si maine.
ALapis (autor)
sâmbătă, 30 mai 2015


Apatra...aici lasa distanta
nazdravana...lasa asa , doar ca mi-a venit sa zambesc
Ce rasadea în floare...asta e o transplantare in floare ?
scăldate adănc de soare...poate e mai bine "intens'decat adanc
Când vremea este De nu știau ce-or face ...nu stiau ce sa faca
ori câte jerfe....oricate
Bieți muritori de rând ...bietii
prea înaltă...preainalta, asta daca vrei sa sugerezi , asa cum cred ...ceva divin
Dar praduia...mai bine distrugea
Ca un amurg de toamna un chipeș ruginiu...ruginiu ''chipes''?
Râdeau toți slujitori,sfetnici și ocrotitorii...slujitorii, sfetnicii
Cel slujeau în Micene pe falsul Euristeu...ce-l ...as inlocui ''falsul '' cu altceva ..''asprul''
să piara să se ducă...virgula intre repetitii
mulțumit, în fine ușurat,...virgula si dupa ''fine''
Să îi gaseasca urme să plece-n în căutare..iar virgula intre repetitii
traseul său frecvent...traseul parca nu se incadreaza in atmosfera...
păduri, ce erau...fara virgula
să-și piardă setea-n zori...sa-si astampere
ce curge ca un dar...?...curge ca un dar ?
Prea mândră caprioară ce tainica mai ești...virgula dupa "caprioara "
Al tau sălaș te-ascunde...te-ascunzi in salasul tau
nalucă, ce rar...fara virgula

cand stelele-ți aprind
Calea....lumineaza calea

-TU nu esti ca o vină ci doar a ta stapână,..fara dialog, l-ai pus deja ..."tu nu esti de vina"

să-i fi mereu credință...sa-i porti credinta ,cred eu

luna în spinare cei
Lumina cărarea și ziua prin pădure, ...ce-i

aripi parcă-i
Crește....cresc


Sunt doar sugestii, nu te supara ...restul maine:)
Adina Speranta
vineri, 29 mai 2015


Accept orice fel de critica si de sugestie,astept o analiza din partea ta, data trecuta ai fost f critica si nu m-am suparat, deci vreu concursul tau ,Nu-mi pot dea seama daca e bine ca sens datorita lungimii,consider ca este un ajutor opinia ta.
Cu stima si drag
ALapis (autor)
vineri, 29 mai 2015


Nu am citit pe blogul tau nimic, aici am observat , la ultima strofa ...si azi vad ca e modificat .
Aurel , eu vreau sa-ti spun ceva la modul sincer . ti-am spus de fapt de la inceput : te-ai inhamat la o munca mai grea decat toate cele 12 munci ale lui Hercule :)
Asta pentru ca nu e vorba numai de a scrie 12 poeme , ci si de a te informa , ca sa respecti datele . Eu apreciez tenacitatea ta , esti perseverent ...

Pe masura ce avansezi cu scrierea sa stii ca eu am observat imbunatatiri la tine ,insa mai ai greseli , si ortografice si de exprimare .
DAR, ai adoptat deja un ton adecvat povestirii , ai ales un fel de sablon ...inceput-descriere- parerea de rau a lui Hercule -sfarsit ...
Eu cred ca pana la ultima munca tu vei avea un salt calitativ al exprimarii si al gramaticii ..
Constat ca ai deja rima in vers ...si asta am observat pe parcursul lecturarii acestei munci :)...
Daca tu doresti sa incercam sa slefuim ceea ce scrii , imi exprim parerea cu drag . Daca vei tine cont ca din partea mea primesti doar niste sugestii ...
Cu drag !
Adina Speranta
vineri, 29 mai 2015


Draga mea, Adina,initial aveai dreptate,probabil ai vazut pe blog,eram obosit cand am postat pe la ora 23,am modificat a doua zi,tu stiai ce citisei in urma,nu ai gresit.
ALapis (autor)
vineri, 29 mai 2015


Aurel , ai facut modificarile la ''sa'', nu ? In ultima strofa ? ...Nu de alta, dar asa poate parea ca eu am sustinut ca e gresit ceva ce , acum , este corect ...
Adina Speranta
vineri, 29 mai 2015


În afară de munca depusă , apreciez la tine și sufletul frumos. Te felicit sincer !
mirimirela
vineri, 29 mai 2015


Felicitari Domnule Aurel pentru munca depusa. Este minunat ceea ce citesc la dvs
sorin
vineri, 29 mai 2015


Multumesc pentru incurajari domnule Critic ,da sunt un luptator,ajung sa ma contopesc cu eroii pe care-i pictez prin scris.Am alta viziune asupra scrisului si nu numai,dar am si doi confrati care parerea lor conteza pentru mine, astept sa-si exprime opinia,stiu ca va reveni Iar timpul e limitat mai ales acum vara, un timp mai scurt chiar daca ziua e mai lunga.
Va multumesc pentru incurajari,dar mai e ceva ce ma stimuleaza, fara de care nu ma pot avânta,epopeele le scriu și cu sufletul iar sufletul are nevoie de hrana sa.
Oricum am sa tin cont de opinia dumneavoastra si incerc sa elimin din greseli si am sa scriu în continuare stiind ca mai există încă cineva care crede în mine si sper sa nu dezamagesc.
Cu stima.
ALapis (autor)
vineri, 29 mai 2015


Dragul meu confrate, vreau să-ţi dau un sfat sincer...

Nu abandona niciodată această ardere a ta în frumos.
Te-am încurajat permanent, te-am îndrumat să citeşti mei mult, mult mai mult şi ai şi ascultat, că s-a văzut un salt calitativ în evoluţia poeziei tale. Uneori mai greşeşti Aurele, şi eu şi toţi cei care scriu greşesc, dar sufletul NU greşeşte niciodată. Asta cu siguranţă, AURELE.
Tu ai o capacitate creatoare cum rar mi-a fost dat să văd la confraţii începători. Aici pe site sunt mai multe categorii de confraţi: ... începători, avansaţi şi foarte buni.
Eu când am intrat pe acest site am încercat să comentez în frumos şi şa îndrept categoria începători, să le dau un sfat, să-i susţin, uneori să-i mai altoiesc în frumos... şi aşa am făcut Aurele, în modul obiectiv.
Te-am urmărit de la început şi spun acum: nimeni până la tine nu a încercat să scrie o epopee, Aurele. Ai şi greşeli, şi sunt multe Aurele, dar ceea ce faci tu mă fascinează şi CRED ÎN TINE.
Sunt convins că peste ani vei reveni asupra poeziilor scrise de tine acum şi pe acest format vei începe să pui florile perfecţiunii, flori adunate din experienţa care vine din citit şi din scrisul ce-l vei face după naşterea acestor poezii postate până astăzi.
Eu cred în steaua ta, Aurele, şi sunt convins că ai un suflet de o frumuseţe aparte...
Ştii ce-i trebuie unui om să reuşească în ceea ce-şi propune? Să creadă cineva în el. Eu cred în tine şi sunt sincer. Esti un luptator prin construcţie, Aurele şi luptătorii REUŞESC.

Consideraţie,
Scuza-mi greselile!......timpul este dusmanul meu
CRITICUL BLIND
vineri, 29 mai 2015


Aurel , ai scris mai mult decat Alexandru Mitru si am nevoie de timp ca sa citesc pe indelete ...Iti promit ca revin ...''sa'' se desparte cu cratima cand poate fi inlocuit cu ''el /ea''....''s-a dus " (el/ea s-a dus ) ...si legat cand este pronume posesiv ...''cartea/munca sa ''...
Cu drag
Adina Speranta
joi, 28 mai 2015


Multumesc,poate nu place la toata lumea ce-a ce scriu.nu stiu daca mai trebuie sa continui,nu vreau sa dezamagesc.
Domnule Stomff si eu va apreciez,sunt un admirator al dumneavostra.
Multumesc Mari si Oanei si Mirelei.
ALapis (autor)
joi, 28 mai 2015


impresionanta scriere, felicitari din inima Aurel
Mari
joi, 28 mai 2015


Am citit cu drag si placere.
oana
joi, 28 mai 2015


Este greu de inteles de unde ai atata putere! Legendele Olimpului au fost una dintre cartile de capatai ale copilariei mele dar nu m-am gandit niciodata ca ar putea fi puse in versuri atat de frumoase. Intreprinderea ta este homerica si demna de lauda. Multumesc!
stomff
joi, 28 mai 2015


Aurel ! Nu am timp să te citesc acum,dar mă bucur mult că ai revenit ! Și , Doamne, câtă muncă ! Voi reveni.
mirimirela
miercuri, 27 mai 2015