Clăcaşul - Cezar Bolliac
Adăugat de: Iulian-Daniel

I

Oh ! legaţi pentru vecie
De pămîntul unde stăm,
Plătim vecinică chirie
Şi pe apa care bem.
Nu avem nimic al nostru ;
Tot în preajmă e străin !
Venim rupţi din lucrul vostru
Şi dăm peste-al lipsei chin.

Ca un dobitoc de muncă,
Ca copaciul roditor,
Ca rodirea dintr-o luncă
Voi striviţi pe muncitor.
El şi fiii, şi soţie,
Boul, vaca şi viţei,
Toţi sunt zestre pe moşie :
Robi ai muncii, robi ai ei.

Sunteţi veseli cînd ne vindeţi
În arendă la cochinţi !
Camătă pe muncă prindeţi
Pruncilor de la părinţi !
Bătrîn, văduvă, copilul
Munca-le vă sunt datori ;
Şi sudoarea lor, suspinul
V-aprind setea de comori.

După ce, prin asuprire,
Stoarceţi, ca proprietari,
Veniţi iar, ca stăpînire,
Născociţi la biruri mari,
Ş-apoi v-aşezaţi pe jeţe
Jefuind ca dregători !
Zgripţori cu-ntreite feţe,
Jupuiţi pe muncitori.

II

Noi le suntem toat-averea.
Munca ne-o măsor cum vor ;
Fiii noştri l-e puterea,
Ş-aste mîini, comoara lor.
Ei trăiesc în nelucrare ;
Munca-ne de zece ani
Pun p-o haină de purtare,
P-un ospăţ, cu şarlatani.

L-a lor jicniţe, grînare,
Ca p-albine ne adun ;
Cînd sunt pline de mîncare,
De tot ce-are ţara bun,
Gonesc musca, înfund înfund uleiul.
Ne pun fum ca să fugim ;
Ei iau mierea, noi bordeiul
Gol ca palma lor găsim.

III

D-astăzi, munca-ne e-a noastră
Ş-o schimbăm pentru pămînt.
Mîncaţi voi ţărîna voastră !
Munca noi n-o dăm în vînt.
Şi, de vreţi s-aveţi cuvîntul,
De vreţi a vă domiri :
Este-al braţului pămîntul,
A-l lucra, nu a-i robi.

Pîinea, fierul o rodeşte ;
Tot cu fierul ne-o păstrăm ;
Ea e-a celui ce-o munceşte ;
Trîntorilor n-o mai dăm.
V-am cerut, de milă, dreptul
Cu tocmeală între fraţi.
Nu vreţi ? Ni-l ţinem cu pieptul,
Şi veniţi de ni-l luaţi !



vezi mai multe poezii de: Cezar Bolliac




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.