Te privesc, si urca
De dragoste aprinsa,
Pâna la buzele mele inima.
P. Sutzos
I
Si ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumusetea?
Ce-ar fi s-un muritor
Când n-ar simti amor;
Ce-ar fi si veselia
Când n-ar fi tineretea;
Ce-ar fi niste comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi maretul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o mostenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fara simtiri.
II
Albastra ta privire
E-atât d-atingatoare,
Ca si un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Îsi uita ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea catare-a ta, -
Abstractie-n simtire, -
Îsi pierd a lor gândire;
In tine toti traiesc.
Racoarea cea de sine
Ce-n preajma-ti simti ca vine,
Ast vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.
vezi mai multe poezii de: Cezar Bolliac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Intr-a simtirei lege, cand din nimicnicie,
Scobori cu universul si urci cu santu-ti vers
- Si cand dintr-o tristete, sorbi cu salbaticie
A vietii vechi izvoare ce-n calea-ti, parc'-au sters
Faramele de doruri, care te incovoaie,
Precum un curcubeu, dintr-un ceresc oblanc,
Atunci, ferice esti - ca slovele-n zavoaie
Cand canta Poezie, smulgandu-te-n adanc!..
Th3Mirr0r
th3mirr0r
duminică, 10 mai 2015