Amurgul - Charles Baudelaire

Și iată vine seara, iubită de-ucigaș,
Ca un complice vine: precum un uriaș
Alcov se-nchide cerul după perdele brune.
Iar omu-acum devine, iabraș, sălbăticiune.

O seară, blândă seară, dorită de acel
Ce poate spune fără să minta: azi cu zel
Am ostenit din brațe; acum sunt mai senini
Toți cei al căror spirit e devorat de chin,
Savatul ce se simte cu capu-ngreunat
Și lucrătorul dornic să se aștearnă-n pat.
Și totuși, prin văzhuhuri, mulțimi de demoni ageri
Încep ca să se scoale, ca oamenii de-afaceri.
Și bat pe la obloane, în zbor, din când în când.
Printre lumini bătute cu furie de vânt,
Pe stradă Desfrânarea lămpașul și-l aprinde,
Ca un viespar de patimi și pofte forfotinde,
Croindu-și pretutindeni poteca ei obscură,
Întocmai ca dușmanul ce-ncearcă-o lovitură,
Și-n mâzgă, prin noroaie, ca viermii se târăște,
Iar omului i-ascunde ce hrană o nutrește.
Auzi pe ici pe acolo suflând bucătării,
Orchestre-ncep să cânte și teatre-a forfoti.
La masa verde jocul le dă acum delicii
La hoți și curviștine, care îi sunt complicii,
În vreme ce tălharii cu inimă de cremeni
Se pregătesc de lucru, și dânșii de asemeni,
Mergând să spargă-o ușă sau un safeu, în taină,
Spre-a-i cumpăra gagicii, pe bani prădați, o haină.

Pătrunde-te. o suflet, de ceasu-acesta grav
Și nu pleca urechea la sunetu-i bolnav.
Betegii-și simt durerea acum crescând deodată,
Iar noaptea, sumbra noapte, îi ia de beregată,
Ducându-i ca să doarmă în vreun mormânt comun.
Suspinul lor ticsește spitalele acum
Și prea puțini dintr-înșii vor mai sorbi vreodată
Un bol călduț de supă cu-o ființă adorată,

Iar cei mai mulți aproape că nici n-au viețuit
Și nu cunosc căldura unui cămin tihnit.


traducere Octavian Soviany



vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.