Copacul vieții - aspiranta
Poezie adăugată de: aspiranta

    vineri, 01 iulie 2016

Copacul vieții

Mângâi cu-aripi de soare o frunză ruginie
Și nuferii din palme de brumă o feresc,
Copacul vieții-l caut ca adăpost să-mi fie,
Din seva lui să beau și-n ramuri să-nverzesc.

Dar ce păcat că plouă și ora-i prea pustie
Dorința se topește sub stropii grei ca dorul,
Ating smerită cerul cu ruga mea târzie
Sperând într-o lumină să mă învețe zborul.

Să nu te-afunzi iubite, în ceața dimineții,
Ci încălzește-mi dorul ce încă nu-i rostit
Şi-n zorii de uitare ai eului și-ai sorții,
Să fim un vis albastru plutind spre infinit.

În toamna cea târzie îmi caut veșnic loc
Luptându-mă cu frigul ce a venit devreme,
Hai, să fugim de iarnă și tristul ei soroc,
Şopteşte-mi ne-ncetat:“Iubito, nu te teme!"



vezi mai multe poezii de: aspiranta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

O poezie plină de speranță şi dorință, frumos construită! Felicitări! Mi-a placut! Cu drag,
Ina M.
vineri, 01 iulie 2016


foarte frumoasa...
cu drag si pretuire,
danab
vineri, 01 iulie 2016


Ce frumos ai scris,
Te citesc cu drag chiar daca nu las semn
mirela
vineri, 01 iulie 2016