De-ai privi marea vr'odată - Costache Conachi
Adăugat de: cariade

De-ai privi marea vr'odată
În vreme ce'i tulburată
Cu cumplită grozăvie,
Ș'ăi vede-o cum se bate
De malurile ei tote
Isbindu-se cu mânie...
Și prin ea o luntrișoră
Ce de valuri se'mpresoră
Ivindu-se câte-odată,
Și 'n midzloc un om ce plânge
Care mâinile își frânge.
Cu un țipet plin de jale...
Morte vede, și nu fuge...
Mâini întinde și n'ajunge...
Ci învie 'n amăgele: -
Fire-ar ore cu putință
Se nu simți vr'o umilință,
La acea peire mare?
Și 'ndoind sălbătăcie
Privire-ai cu bucurie
A omului înnecare?
Nenorocit veslitorul,
Ce'l pedepsesce amorul,
Eu sunt, înaltă stăpână,
Și marea care nu scade...
Este focul ce me arde,
De para ce nu s'alină!



vezi mai multe poezii de: Costache Conachi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.