Crezul - pavalachepaul
Poezie adăugată de: pavalachepaul

    marţi, 22 decembrie 2015

Cred întru Unul Dumnezeu
Tatăl - Atotştiitorul
Făcătorul cerului şi al pământului
Tuturor văzutelor şi nevăzutelor,
Și întru Unul Domn Iisus Hristos
Fiul lui Dumnezeu:
Unul-Născut
Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii
Lumină din Lumină
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat
Născut, nu făcut
Cel de o fiinţă cu Tatăl:
Prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi, oamenii
și pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri
și S-a întrupat de la Duhul Sfânt
și din Fecioara Maria
și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat
și a pătimit
și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi după Scripturi
Și S-a înălţat la ceruri
și şade de-a dreapta Tatălui
Și iarăşi va să vină cu slavă:
Să judece viii şi morţii,
A Cărui împărăţie nu va avea sfârşit;
Și întru Duhul Sfânt-
Domnul de viață, Făcătorul:
Care din Tatăl purcede
Cel ce împreună cu Tatăl
și cu Fiul este închinat şi slăvit
Şi Care a grăit prin prooroci.
***
Întru una, sfântă, sobornicească
și apostolească Biserică:
Mărturisesc, UN BOTEZ - întru iertarea păcatelor
Aştept învierea morților
Și viaţa veacului ce va să vie.

În Numele Tatălui, al Fiului
Şi-al Sfântului Duh.

Amin.



vezi mai multe poezii de: pavalachepaul




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Crăciun fericit tuturor,
pavalachepaul (autor)
joi, 24 decembrie 2015


Norocul meu e că sunt albatros și zbor,
eu mă întâlnesc cu Doamne,Doamne mereu în zborul meu!:)
Crăciun fericit domnule Paul!
Restul sunt detalii,ce nu-și au locul într-o astfel de zi...
AlbAtros
joi, 24 decembrie 2015


Albatros, de ce aveţi impresia că, fiind un credincios loial Domnului nu mă distrez? Dimpotrivă, merg la club, joc table cu pensionarii... glumim, ne simţim bine, etc. Foarte mulţi consideră un om religios ca fiind închis în sinea lui... morăcănos, trist, etc. Posibil acest lucru la alte persoane dar nu în cazul meu. Spun aceste lucruri deoarece, am văzut pe pielea mea răceala celor de... alte confesiuni religioase decât Ortodoxia, reuşind cu greu să mă împrietenesc cu respectivii. Ba mai mult, atât de retraşi şi de trişti erau în anii de după revoluţie încât... considerau televizorul sau radioul lucruri satanice şi deci, NU aveau în casa lor aşa ceva? Posibil să mai existe această mentalitate printre anumite categorii de credincioşi dar, nu şi în cazul meu ca Ortodox. De exemplu, cu ceva ani în urmă, ca şofer pe microbuzul primăriei, am dus dansatorii de la ansamblul folclorit Iedera din Oţelu Roşu, la Lugoj la un festival internaţional anual numit Lugojana. Şi, am scris o poezie descriind în versuri, cine a cântat şi ce bine ne-am distrat. Păcat că nu mai există această poezie la Resurse Creştine, să citiţi ce au comentat persoanele respective (unele printre noi pe acest sait). Ziceau că, nu este bine ce am făcut şi, mă sfătuiau să NU mai merg la asemenea distracţii lumeşti ci, să merg la o biserică unde să ascult muzică bisericească nu... populară.

Albatros, nu tot ce zboară se mănâncă. A fi credincios Domnului, nu înseamnă că mă plictisesc sau sunt retras. Dimpotrivă, îmi calculez timpul să împac şi... "capra", dar şi... "varza" (vezi expresia mea criticată de voi când am zis... sunteţi... "varză" la capitolui Religie). Pe înţeles, Domnul a zis cuvintele: "Daţi Cezarului ce este al Cezarului; şi lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu".

Sărbători fericite şi ţie, dar şi celor ce mă citesc şi sunt retraşi a mă comenta... preferând să comenteze alte poezii... despre lume, despre iubite, iubiţi... nu?

24.12.2015.
pavalachepaul (autor)
joi, 24 decembrie 2015


Domnule Paul,sunteți un drăguț!:)
Eu sunt o simplă păcătoasă,mă gândesc că mai toți păcătuim,dacă nu cu fapta,
cu gândul.Nu există perfecțiune!Eu, nici nu mi-aș dori să fiu perfectă!!
M-aș plictisi de mine...așa,mai râd,mai glumesc...mai scriu ceva,mai citesc...
sunt un om activ și natural,ce nu poate fi condus,pentru că sunt o rebelă...
Dar...după umila mea părere,credința prea fluturată,nu e cea adevărată!
Pentru că,fluturând-o,nu o putem urma!Mereu vom face cu totul altceva,
decăt ceea ce citim,auzim.Citisc și eu multe,dar nu pot urma totul,
pentru că sunt multe lucruri citite,ce nu mi se potrivesc,nu pot fi încorsetată,
cu dogme!Fiecare dintre noi,suntem unici!Dacă dumneavoastră urmați ceea
ce citiți,e un lucru măreț!Dar...nu cred că, în sinea dv.veți reușii să fiți la fel!;)
O seară frumoasă!:)
AlbAtros
miercuri, 23 decembrie 2015


Albatros, se pare că n-aţi înţeles cuvintele mele simple – a trece la Domnul, nu înseamnă că mă sinucid ci, Domnul, are nevoie de mine la ceruri deoarece, lupta aceasta cu satana va continua. Aş da exemplu concret pe Arsenie Boca, un om care, prin sfinţenia sa indelungată, a ajuns desăvârşit şi, a cunoscut de la Dumnezeu putere ziua când va trece la Domnul şi, a lăsat oamenilor... mesaje: picturi, scrieri, etc. Tot aşa şi eu, am lăsat oamenilor (vorbesc deja la trecut) mesaje... cărţi cu poezie religioasă şi altele. Ca fapt divers, volumul întitulat "Despre sfinţi şi moaşte închinări şi Paşte", am rămas surprins să-l văd la cei ce vând lumânări şi calendare în biserica Ortodoxă unde... am dat sute de astfel de exemplare gratuit... nu cu bani. Cel ce vinde lumânări, mă cunoaşte foarte bine căci, au fost printre primii care au primit (mă refer şi la preot) câte un exemplar şi, l-am întrebat curios... de ce a pus cartea aceasta a mea acolo... la vedere? Răspunsul a fost şi mai surprinzător căci, o mai dă (probabil este a lui personal) şi altora care doresc să o citească. Deci, eu, am şi scris despre acest lucru zicând că, să o dăruiască şi altora care, poate doresc să o citească şi nu o găsesc nici prin librării, nici la autorul care, este muritor de rând şi, într-o bună zi va călători la Domnul. Deci, pe viitor, Dumnezeu, va lucra în aşa fel cu oamenii credincioşi încât, biserica, va deveni o bibliotecă unde... va găsi pe acest fost... "Paul Preda Păvălache", dar şi pe alţi mulţi scriitori... Arsenie Boca... de exemplu; care, ce fac... dau bani... cumpără sau... împrumută, citesc şi aduc înapoi la biblioteca bisericii cartea respectivă? Deci, atracţia oamenilor spre biserica Ortodoxă, va fi şi aceea că, numai cine vine, se roagă, posteşte, se spovedeşte... acela primeşte de la bibliotecă volumul... bineînţeles sfinţit pentru că, va trece de fiecare dată preotul prin acel loc... având tămâie, etc. Ştiţi voi ce putere poate avea o carte... un volum sfinţit de preot, ştiţi? Nu ştiţi dar vă spun eu să tineţi minte încă de când eram printre voi căci, face... MINUNI, da, aţi auzit bine căci, nu eu am fost autorul... eu am fost doar scribul lui Dumnezeu, înţelegeţi? Deci, autorul real NU sunt eu ci, Domnul Hristos. Am mai spus lucrul acesta în nenumărate rânduri, şovăiţi dar, cu timpul, veţi înţelege un lucru... anume că, eu, ca om, ar fi fost imposibil să pot vorbi zeci de ore oamenilor, cum? În rimă... în RIMĂ fraţilor... deci, la Dumnezeu orice lucru este cu putinţă, zice Domnul Hristos.

Mulţumesc anticipat
(poate fi-voi decedat).
pavalachepaul (autor)
miercuri, 23 decembrie 2015


Eu sunt vegetariană.:)
Nu mă îmbulzesc la carnea de porc și mai ales la cârnați.
Dar...să fiu sinceră,Scriptura nu prea o citesc...
Nu știu,de ce?!!Probabil nu sunt pregătită,încă.
Domnule Paul,Domnul nu ageează sinucigașii...de preferat este,să petreceți
Sărbătorile mai pe românește,plin de viață și glumeț,restul nu mai contează.:)
Seară plină de îngăduință fată de noi,păcătoșii!
AlbAtros
marţi, 22 decembrie 2015


Albatros, nu mă încântă glumele şi zâmbetul celor ce se gândesc doar să taie porcul sau să se îmbulzească dând năvală la cârnaţi prin magazine. Nu, rămân cătrănit la gândul că mă duc la Domnul mai devreme sau mai târziu, iar de urmat calea ajungerii în ceruri a multora din voi nu o urmaţi... aşa că, fără voi, prietenii mei, cum pot să mă simt altcumva decât... nervos, supărat. Puneţi mâna şi citiţi zilnic din Sfintele Scripturi nu... porc şi cârnaţi... că vi se apleacă. Mâine, este miercuri, zi de spovedanie pentru mine căci, am postit şi m-am rugat Domnului. Câţi... dintre voi vor fi prezenţi şi ei de dimineaţă cu lumânarea în mână pregătiţi să se spovedească, ziceţi? Şi ultima, ce veţi zice după dispariţia mea... plecarea mea la Domnul, că m-am sinucis? Nu, m-a chemat Domnul într-o lume mirifică de unde... nu mă mai întorc printre voi... va fi prea de tot să mai revin pe acest pământ guvernat de satan. Scăpaţi-vă de el prin post şi rugăciuni... de ce nu vă scăpaţi? Nu vreţi... vreţi porc şi distracţii? Învăţaţi... memoraţi, măcar... aceste rugăciuni... aceste ultime postări pe acest sait. Măcar atât să faceţi bun.
pavalachepaul (autor)
marţi, 22 decembrie 2015


Domnule Paul...ce se întâmplă??
Credința fiecăruia,e în noi,nu la vedere...
Plus că,fiecare își are drumul său în viață,
plină de urcușuri și coborâșuri
abia după ce le înfruntăm pe toate,
ne putem da seama unde am greșit,
reușind să delimităm binele de rău...
Frumos Crezul,frumos tot ce scriți,
dar nu m-a încântat:
”m-am săturat... SĂTURAT, de necredinţa voastră... a tuturor... a preoţilor ortodoxi; a pastorilor; a... poeţilor... toţi... TOŢI... sunteţi o apă şi-un pământ!”
Mă gândesc că...ați trecut printr-o clipă de mâhnire,
revenind ulterior la frumosul,glumețul,zâmbitorul suflet de român...
O după-amiază frumoasă!
AlbAtros
marţi, 22 decembrie 2015


Dragă cititor, Crezul, a fost gândit pentru a fi rostit în cadrul Botezului precum spune Domnul – cine va crede şi se va BOTEZA va fi mântuit. Cu stupoare am constatat... pe internet când m-am uitat că, nu se zice a fi Crezul Creştinilor de peste tot ci, al Ortodoxilor, al... Catolicilor. Ori, este clar din spusele acestora ce categorii de credincioşi creştini rostesc în cadru botezului aceste cuvinte... nu de curând gândite ci, de mai bine de 1600 de ani deci, imediat în secolele următoare de după Domnul Hristos. Mai mult, la Ortodoxi, nu se botează aproape nimeni la maturitate precum S-a botezat Domnul să ştim şi să-i urmăm EXACT... Calea spre mântuire... iertarea păcatelor TOATE adică. Motivul ar fi că, Ortodoxii (nu ştiu la catolici) botează omul la 8 zile de la naştere. Ori, acest botez care simbolizează că ne aflăm în ziua a opta de la Creaţiune, s-a numit în vechime... tăiere împrejur şi deci, nu poate nicidecum fi considerat botez. Este o binecuvântare a NUMELUI căci, suntem oameni şi purtăm nume diferite unii faţă de alţii să ne deosebim între noi în societate. Botezul adevărat este cel arătat oamenilor de Domnul Hristos care, a insistat să fie botezat ca OM de... Ioan Botezătorul, tocmai pentru a urma şi noi acest... ritual, dacă doriţi să spun aşa căci, tot ritual a fost şi a rămas şi această... tăiere împrejur numită azi de preoţii ortodoxi ca fiind botez. Cum, bebeluşul la 8 zile de la naştere ştie să rostească sfintele cuvinte... Crezul? Personal, nu prin avocaţi... prin naşul de botez... NU, personal, trebuie să conştientizezi rostind în faţa preotului (care reprezintă pe Domnul Hristos) aceste ultime cuvinte... auziţi: Întru una Sfântă şi Apostolicească biserică... mărturisesc...
Dragilor, care Una singură Biserică? Da, aşa ar fi trebuit să fie... să nu existe alte confesiuni religioase; să nu existe biserica Ortodoxă; să nu existe biserica... virgulă, Catolică; apoi alte şi alte biserici care... numai Apostoliceşti nu sunt. De multă vreme doresc să devenim o singură biserică în cadrul căreia, să mergem cu drag şi să ne botezăm la maturitatea deplină, nu în... cazanul cu... zmoală al lui satana ci, în apă... (pârâu, râu, fluviu) CURGĂTOARE fraţilor căci, Iordanul a fost şi rămâne o apă curgătoare. Spun acest lucru deoarece, atât de mult ne-a prostit de cap satana încât, nici... "pocăiţii" nu mai merg cu tot alaiul... vara, când este cald; la un râu, la o apă curgătoare ci, la... "cazan"? Vai de lume, ce mă fac cu voi, cât timp să mai trăiesc printre voi şi să vă tot explic, cât? Nu, nu vă mai explic... mă duc la Domnul căci, m-am săturat... SĂTURAT, de necredinţa voastră... a tuturor... a preoţilor ortodoxi; a pastorilor; a... poeţilor... toţi... TOŢI... sunteţi o apă şi-un pământ!

La revedere.
pavalachepaul (autor)
marţi, 22 decembrie 2015