1 –Bem
pasărea fără aripi
se aşază la masă cu noi;
Spaima
Cerul şi-a deschis vămile
cad fluturi în năvodul iubirii
sub biciul fierbinte al nopţii
iau cartea ca pe o tainică
descifrare a secundelor
din salba timpului
Bruiaje de câmp magnetic
mă asaltează
în vene urcă teama
mă cuprinde seva
Nu am niciodată cuvinte
să oblojesc rănile
să coş petice de cer pe obrajul lunii
şi-n dansul norilor
nu pot strânge pe rafturi amintirile
mirosul, gustul
fug, alunecă
se pierd în noianul secundelor
la sânul tău iubito
noaptea am descălţat-o de vise
cu un gest frivol i-am mângâiat
creştetul cuvintelor
Se scurg silabele albe şi negre
în lutul privirii asemeni îngemănării luminii
din sânul cald al nopţii
secundele tac în clepsidră
cu rujul albastru al nopţii
poţi deschide uşa neantului
oferind zâmbete
aduse liniştit din colţul
camera aceea se umplea cu cuvinte
tavanul se vopsea în culoarea amurgului
literele mici se lipeau de buzele vineţi ale timpului
idei născute din aluatul lecturilor