Dacă... - Ioan Grigoraș & Liliana Trif
Poezie adăugată de: nutzu

    vineri, 12 februarie 2016

“Marile iubiri sunt mereu pe drumuri...”
Alda Merini

- Dacă ţi-e dor întinde podul palmei
Şi fă din el o punte peste munţi
Ca paşii mei să regăsească drumul,
Însângeraţi de gânduri şi desculţi.

Dacă ţi-e dor adună-mă din lacrimi,
Frământă-mă din lutul însetat
De-atâta lipsă, parcă ierni polare
În amnezii ne-ar fi înveşmântat.

Dacă ţi-e dor, în atriul drept, iubite,
Păstrează-mă o noapte şi-ai să vezi.
Când sângele prin inima-ţi aleargă
Voi fi acolo să-ţi aduc dovezi.

- Întind spre stele palmele deschise
Să-ţi fac din ele trepte-n nopți pustii
Şi de-o s-ajungi când plânge aurora
De dorul tău, iubito, vreau să știi

Că-n amforele inimii poeme
Am adunat, cu lacrimi de mărgean
Ţi-am inundat pământul cald şi verde,
Sub cerul îmbrăcat în porţelan.

Dacă mai vrei dovezi întreabă vântul
De ce alerg în vis pe contrasens
Sau unde fac popas când n-am curajul
Să-ţi spun că lipsa ta e un nonsens.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș



vezi mai multe poezii de: nutzu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

mă-nclin, Patricia...
nutzu (autor)
vineri, 12 februarie 2016


grazie, fair...
nutzu (autor)
vineri, 12 februarie 2016


mulțumim, Mircea...
nutzu (autor)
vineri, 12 februarie 2016


imi plac stilul ,armonia si tadretea versurilor voastre.
Patricia.S
vineri, 12 februarie 2016


Sentimentele sunt expuse frumos si melodic
fair
vineri, 12 februarie 2016


Un poem semănat cu metafore delicate, ce fac să răzbată dragostea!
Banu.Mircea
vineri, 12 februarie 2016