A fost odată un băiat
Şi semăna cu mine ...
Dar va fost, cu-adevărat,
Mai ştie – cine ?
Şi doruri, cîte le avea,
De vis, de poezie,
Pădurii le destăinuia,
Amurgului şi ţie.
Îi caut paşii pe poteci,
Îi caut chipu-n unde ;
Tăcerea, doar, cu buze reci,
Dacă-mi răspunde ...
De vină – oare cine-o fi ?
Şi el, şi eu, şi tu,
Tu, care singură mai ştii
Ce se pierdu.
O, dragă, adă-l înapoi,
Să-l mai revăd o oară,
Senin, sfios, aşa – ca noi
Odinioară !
vezi mai multe poezii de: Dan Deşliu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.