Dans! - Nicolae Labis
Poezie adăugată de: bobo

    joi, 22 ianuarie 2015

Ramasesem singur in pravalia de portelan
Elefantul plecase, dupa o scurta vizita
plina de curiozitate.
Ramasesem singur
si ma uitam in jur:
era un dezastru frumos, cioburi,
gramezi stralucitoare, de toate culorile

Dintre ele, ma chema deodata, cu putere,
un picior de dansatoare, arcuit pe gitul
unei sticle.
Nu mai era nimeni acolo.
Un singur pahar ramasese intreg,
un pahar cu picior lung, frumos,
tot ca un picior de dansatoare
L-am luat si l-am privit in zare.
Parea dornic
sa fie plin — piciorul subtire
tremura usor, intr-o incordare de poanta.

Vitrinele sparte aruncau lumini speriate, nelamurite rumori si cioburile in gramezi chicoteau in aplauze mici, ascutite (—
Ei, da, imi spuneam, fireste, nu se sparg decit lucrurile care se pot sparge!).
Dar gitul sticlei era frint, si picioarele dansau nepereche
Dans, dans!
Paharul gol tiuia a pustiu si-l simteam dornic sa fie plin, in chip arzator, si trebuia umplut, fara indoiala, cu o bautura noua, nemaipomenita, amara si virulenta, si aceasta nu putea fi decit singele meu
Dans, dans!


Ei, da, imi spuneam, voi ridica
paharul plin, rosu,
in cinstea cioburilor,
pentru a invia din mijlocul lor
o dansatoare intreaga, nepieritoare,
ca o victorie a fragilitatii!
Dans, dans!



vezi mai multe poezii de: bobo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.