Aseară, de pe-o creangă-naltă din cais,
S-a dus şi cea din urmă frunză
Şi am rămas la geamul meu cu-o pânză
Pictată parcă-n cel mai negru vis.
Nu ştiu nici când s-au ridicat cocorii,
Spre ţări mai calde să se ducă-n zbor,
Lăsând atât pustiu în urma lor
Pe-un cer pe care mai zăreşti doar norii.
În falduri grele se aşterne ceaţă deasă,
De nu mai ştii dacă e zi sau noapte,
Iar croncănitul ciorilor, departe,
Parcă-ţi aduce sumbre prevestiri acasă.
Aş vrea să pot să fac cumva, printr-o magie,
Cât ai clipi să trecem peste iarnă
Şi-n locul norilor ce fulgii vor să-i cearnă
Natura, cu-al ei verde crud, să-nvie.
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulţumesc pentru impresii, Mihai.
Este un gen de poezie pe care nu-l mai abordasem de ceva vreme şi mi se făcuse dor să mai scriu în această notă.
Cu drag,
Mihai_Manolescu (autor)
vineri, 01 decembrie 2017
Felicitări! E una dintre cele mai triste poezii ale tale, dar şi dintre cele mai frumoase. Iar faptul că ai reuşit să respecţi rima fără s-o faci să pară forţată e lăudabil. Mai aştept...
mihai_iunian_gindu
vineri, 01 decembrie 2017