De ce bat clopotele sfintei mânăstiri - Stomff Andrei Aurel
Poezie adăugată de: stomff

    vineri, 18 martie 2016

De ce bat clopotele sfintei mânăstiri

De ce bat clopotele sfintei mânăstiri?
Dangătul lor albastru sună trist,
A Voroneţ, albastru şi artist
Ce-a zugrăvit cohorte de martiri

Lipiţi de ziduri, parcă ruşinaţi
De bocetele lumii de aici,
De lacrima mulţimii de calici
Cu foamea şi cu setea resemnaţi.

Când zeii dacilor au fost pierduţi
Ne-am creştinat cu inima deschisă
Târând precum Cristos pe drum de clisă
O cruce mare pentru cei desculţi.

Ne botezăm copii întru Domnul,
Dar în Iordan noi pescuim iordane
Şi ignorăm mesajul din icoane
Visând ciolane până vine somnul.

Şi ce-i mai bun pe lume ca ciolanul
Când el îţi dă putere să loveşti?
De foame n-ai putere să iubeşti
Doar spiritul, când domnitor e banul.

Un raft de cărţi e un decor sordid
Dintr-un serial de fiecare zi.
Uităm rapid ce-nseamnă a citi
Când optimismul nu mai e Candid.

E biblioteca locul de pierzanie
Iar cluburile loc de introspecţie
Şi pentru cine e această lecţie?
Oricum nu ştim ce-nseamnă o litanie.

De ce bat clopotele sfintei mănăstiri
Şi sună trist albastrul Voroneţ?
Pare strivit poporul meu măreţ,
Am îngropat şi ultimii martiri

În biblioteca marilor pierduţi.
Şi-atunci de ce suntem atât de muţi?

(Lutul primar s-a risipit în „luţi”!)



vezi mai multe poezii de: stomff




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

frumos...asa cum ne-ai obisnuit!
cu drag,
danab
luni, 21 martie 2016


Da, patriotism și spirit de revoltă pozitivă, cu multă maiestrie aşternute. Foarte frumoasă și această poezie, tulburător mesaj.
Cu drag, Andrei
mirimirela
duminică, 20 martie 2016


Felicitări pentru poezie, patriotismul vă este o caracteristica sufletului.
Toată stima!
ALapis
duminică, 20 martie 2016


Si din partea mea respect Andrei
Felicitari pentru frumoasa creatie
maria
sâmbătă, 19 martie 2016


te felicit dragul meu prieten si ma bucur enorm pentru spiritul tau de revolta....

cat as vrea sa fim mai multi asa ca tine.....

RESPECT !
ROLEA NICOLAE
sâmbătă, 19 martie 2016