Despre speranţǎ - samoila
Poezie adăugată de: samoila

    marţi, 04 august 2015

Dumnezeu este
Divin,
O simt cu orice
Plâns
Generator
De chin.
Şi,
Dac-adorm
În zumzet
De ţânţari,
Care-au intuit
O cinǎ,
Lor mǎ las!
Deşi nu-s
Nişte lǎutari
Cu inflexiuni
În glas.
Vântul mǎ mângâie
Pe frunte
Cu liniştea lui
Rǎcoroasǎ,
Lǎsând speranţa
Sǎ guste
Din trǎirea
Pǎcǎtoasǎ.
Fiara din om,
Neîmblânzitǎ,
Se comportǎ
Normal
Doar când este
Pǎzitǎ.
În alte circumstanţe,
Speranţa-doctrinǎ
E hǎrǎzitǎ
Sǎ disparǎ
Precum un nor
De viespi
Când fumul
E-n stupinǎ.
În suflet,
Dacǎ simţi
Pustiul,
Dansând zburdalnic
Şi semeţ,
Numai speranţa întreţine
Viul
Pe buzele pârlite
De dispreţ.
Vreţi sǎ-mi ţineţi
Predici
Cum cǎ aş bate câmpii
Despre om?
Sau
Despre visul
Plin de piedici?
Asculta-vǎ-vor
Doar tâmpii
Care dau mereu
Din clanţǎ,
Vindecându-vǎ
Cu medici
Doar pe bani,
Fǎrǎ speranţǎ.
Nu veţi fi voi vindecaţi
Niciodatǎ,
Dacǎ-nǎbuşiţi
Speranţa
Cum fǎcea
Palavravagiu
De Costel
De la Lehliu,
Când ,,iubea”
Pe Tanţa.
Toatǎ viaţa
Aşteptǎm
Cu speranţa
Întreitǎ
S- avem parte
De sublim
Şi de
Pitǎ.
De va pieri
Speranţa,
Ca ultimul refugiu
Cunoscut,
Viaţa
Va deveni
Infernul
În care alunecǎm
Tǎcut.



vezi mai multe poezii de: samoila




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Un poem care are si spune totul.
teodor_s
marţi, 04 august 2015