Melancolie - Dimitrie Anghel
Adăugat de: AlbAtros

Miresme dulci plutesc în aer sub bolti umbrite de liane,
Si-i liniste-n gradina toata si pace ca-ntr-o sahastrie
În care-ar fi murit viata învinsa de melancolie.
Din trandafiri, ici-colo, pica petale albe, diafane.

S-un glas de greier nu s-aude macar sa-nalte imnul vietii,
Sa rupa linistea tasuta în jurul celor ce-au sa moara;
Îsi face cuib uitarea trista si pacea creste funerara,
Pe unde pasul nu mai calca si nu mai cînta cîntaretii.

Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viata,
Învins de-o mila nesfîrsita as vrea sa-npoporez natura;
Dar bratele îmi cad trudite si muta îmi ramîne gura,
Simtind-nelamurit în mine ca numai linistea-i mareata.

Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngarire,
Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace?
Gradina e-o poema dulce si, vezi tu, vîntul care tace,
E ca o mîna adormita pe coarda rupt-a unei lire.

Somn bun s-odihnitor, natura, somn bun; cîntarilor vietii
Azi pretuiesc tacerea mortii - veni-va altul poate-odata
Ca prin povesti sa te trezeasca spuindu-ti vorba fermecata,
Eu prea sunt trist...Pe cerul palid s-aprind iar zorii diminetii.

Si-n mintea mea ca într-un templu în care-au plîns dureri profane,
Se face liniste si pace pe-ncetul ca-ntr-o sahastrie
În care-ar fi murit viata învinsa de melancolie,
Si unde numai trandafirii mai cern petale diafane.



vezi mai multe poezii de: Dimitrie Anghel




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.