Din desaga amintirii - Nicolai Costenco
Poezie adăugată de: ioana

    joi, 22 ianuarie 2015

Imi ghilea camasile soarele
Si paraul imi lingea picioarele.
Bunica scunda ca o surcea,
Cu urzica ma mangaia:
Talciocar ca mine satul,
Cica, nu mai vazuse altul!
Iar bunelul? De! Ca bunelul
Imi dadea maera*, cand jupea mielul,
Si, de fiecare poloboc ce sugea,
Imi dadea si mie ca de-o lulea!
Zicea sa nu ma deprind cu bautul
Putea sa i-o spuna lui mutu!
Beam, mancam; in sfarsit, traiam
Cu saracia si moartea la geam.
Saracia n-a mai intrat, ca si-asa era prezenta.
Baba-Harca cu implinitul, ca perceptor ul,
Stia s-astepte. Dar neprimind renta,
Pana la ur ma, le-a dat bunicilor cu picior ul.
De-atunci o scot din desaga
Si vorbesc cu-amintirea, cum as vorbi cu fata draga.



vezi mai multe poezii de: ioana




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.